Pentru o tristă majoritate rămasă să stingă lumina în ţară sau aflată doar în aşteptarea unei ocazii de a evada, a face politică este echivalent cu a răcni din toţi plămânii la nişte oameni, acuzându-i de toate idioţeniile posibile.
Cu cât rage mai tare un personaj, cu atât mai credibil devine în ochii gloatei şi îi creşte ratingul.
Pentru a urca în ierarhie nu e nevoie să ai cultură politică, să analizezi, să asculţi opinii pro şi contra pentru a-ţi forma propria părere pertinentă; este suficient să simţi cum bate vântul.
E poporul mâniat din cauza tragediei de la Colectiv? Te pui în fruntea lui şi ceri demisia Guvernului deşi vina aparţine clar unui antreprenor care s-a lăcomit la profit. Este mulţimea contra Ordonanţei 13 deşi nu prea ştie ce prevede? Huo! Jos Guvernul, nu contează ce spune CCR! Jos şi CCR, la o adică!
Este foarte uşor să ajungi, astăzi, om politic în România; mai greu este să te menţii în post pentru că reţeta parvenirii a fost descoperită de prea mulţi iar lupta pentru ciolan e tot mai grea. Dar ce dulce e viaţa în politică!
Nu ai nici un fel de responsabilităţi, poţi spune orice-ţi trece prin cap sau, eventual, ce primeşti în plic, nu ai norme de îndeplinit, nu ai un program anume şi poţi pierde nopţile la beţie şi apoi, să ajungi mahmur, a două zi, la votul din Parlament.
Nu contează ce votezi, la finele săptămânii ajungi în teritoriu şi convoci presa ca să mai bagi câteva strâmbe despre “ăilalţi”. Că dacă fac, de ce fac şi dacă nu fac, de ce, naiba, nu fac?!
În timpul asta, ţară merge pe pilot automat şi planează după cum bat vânturile: ba din Est, ba din Vest. Nu interesează pe nimeni încotro, pentru că politicienii care ar trebui, teoretic, să o conducă, sunt mai preocupaţi cu jocurile lor cu mize tot mai mici!
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
