Verticalitatea poeziei

0


Dacă veţi deschide cărţile regretatului Cristian Popescu – o uriaşă speranţă a liricii româneşti din anii’ 90 , veţi trăi deruta contactului cu poemul în proză, a cărui cadenţă interioară, perfect strunită, îngemănează două maniere. Alteori, o scrisoare comună poate cunoaşte arhitectura unui poem: literaţii au aşezat epistola lui Ion Creangă către Eminescu, datată „Ieşi 1877, decembre”, în versuri care spun mai mult decât o simplă epistolă: „Bădie Mihai, Ai plecat şi mata din Ieşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală /…/ Cu toată dragostea, Ionică”. Avangardiştii făceau poezie din orice banalitate: „Abcdef/Ghijkl/Mnopqr/Stuvw/Xyz” („Suicide”, de Louis Aragon, în „Canibale”, 2, 25 apr. 1920).
În zilele noastre, un cunoscut istoric al culturii şi publicist, Ion N. Oprea, a „hotărât:/gata cu hârtiile,/azi-ncep cu versurile”. După numeroase volume, articole, studii, recenzii etc., a decis să pună pe/în picioare gânduri, însemnări, poveţe, în vers liber. Este aşa-zisa „poezie neprozodică”, care anulează canoanele privind rima, ritmul şi măsura. Aşa a ieşit volumul experimental „Fragilitate: cuvinte pe verticală” (Iaşi, PIM, 2016), care aduce în faţa cititorului un posibil manual de filozofie a vieţii şi nu neapărat un ciclu de poezii. Cele mai multe dintre fostele prozopoeme, cu încărcătură lirică ştiută doar de autor, alcătuiesc un cod moral de care Ion N. Oprea (n. 1932) ne sugerează să ţinem seama. „Dintre toate fiinţele lumii,/omul se crede cel mai puternic:/cucereşte cosmosul,/dar nu se ştie pe sine”, „fragilitatea şi efemeritatea/fiind dovadă micimii noastre”. Salvarea ar veni din neizgonirea vârstnicilor din cetate: „A fost o perioadă când/pe aceste meleaguri,/în România străbună,/bătrânii erau din toate/cei mai buni şi întrebaţi/sfătuitori,/ /…/ un fel de adjuncţi ai primarului,/sprijinitori ai învăţătorului,/ /…/ până dincolo de zare”. Tradiţia e vizibilă peste tot: „Noi,/românii,/ţinem la faima familiei,/ne cinstim cu respect neamul”. Fără de moarte este graiul: „Dispărea-va/România?/Niciodată limba!”, în „scris sau virtual,/prin calculator/sau cu <>:/gesturi,/ridicări din umeri,/clătinări din cap,/clipit din ochi” (Vorbim).
Dar înainte de a enunţa adevărurile de până aici, autorul ne reaminteşte definiţiile cuvintelor-cheie: „Timpul e mare învăţător”, iar „ arta de a trăi/devine arta de a uita”. „Fericirea adevărată/nu poate fi deplină/decât în mijlocul oamenilor”, chiar dacă „Moartea,/o altă certitudine,/e doliul de ieri, de azi şi de mâine”. A dispărut folclorul? „Unde-s cele zicători/Care ne dădeau fiori/Şi un sfat adevărat/Pentru neuitat?” Şi ne reaminteşte o strigătură uitată azi: „Fata mamei jucăuşă,/Cu gunoiul după uşă! /Pune boii la tânjală,/Să-i scoatem gunoiu-afară!” (Obiceiuri).
Ne permitem şi câteva sugestii: de renunţat la didacticism şi la subiectele politice; de redus la minimum discursul; de înmulţit virtuozităţile lingvistice („Vie fie li-i memoria!”, p. 110) şi accentele lirice (ca în „Vântule”, minus finalul), de aliniat la stânga versurile (deci nu centrate) şi de scos corectura: litere lipsă (p. 17, 41, 104, 126, 131, 160 etc.), litere în plus (p. 17, 113 etc.), virgule lipsă ori nemotivate (p. 163, 190), cratimă nelalocul ei (p. 148), blanc lipsă (p. 203) etc.
Cavaler al cuvântului scris, posesor al unei experienţe de viaţă extrem de utile celor de azi, Ion N. Oprea propune o cronică vie a contemporaneităţii, într-o manieră care combină fericit fondul cu forma.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ