Vasile Nistor da fiori ALDE si PNL

12


– se transfera senatorul bacauan la PNL? – ALDE spune ca Nistor nu mai are loc pe listele sale, liberalii nu comenteaza

Vasile Nistor, senator ALDE (Alianta Liberalilor si Democratilor), l-a atacat pe Calin Popescu Tariceanu, presedintele ALDE, cerându-i sa demisionneze din fruntea Senatului. Nistor, care este presedintele executival ALDE, a cerut si organizarea unui congres extraordinar al partidului, in care sa fie stabilite criteriile de integritate pentru candidatii la viitoarele alegerile. ALDE s-a format prin fuzionarea Partidului Conservator (PC), condus de Daniel Constantin, cu Partidul Liberal Reformator (PLR), infiintat de Tariceanu.

Atacul la adresa lui Tariceanu a fost considerat ca fiind un semn ca senatorul bacauan si-ar negocia transferul spre PNL. Vasile Nistor a fost ani de zile liderul PD Bacau, insa, dupa ce a pierdut sefia filialei judetene, el a trecut, in martie 2011, la Partidul Conservator. Cum PNL cuprinde si fostul PD, transferul senatorului Nistor in tabara liberalilor nu ar fi surprinzatoare. Surprinzator ar fi, insa, ca el sa fie primit cu bratele deschise in PNL Bacau, având in vedere vechile conflicte.

Deputatul Constantin Avram, presedintele judetenei ALDE Bacau, afirma ca nu stie exact ce l-a determinat pe Vasile Nistor sa-l atace pe Tariceanu: “Probabil ca Vasile Nistor nu-si mai gaseste locul in echipa ALDE. Cred ca sunt neintelegeri la nivel inalt, dar sunt de parere ca acestea se puteau rezolva in interiorul partidului.”

Liderul ALDE Bacau sustine ca aceste chestiuni ar fi trebuit discutate in momentul fuziunii. “El a avut o optiune când a decis sa se alature oamenilor pe care ii pomeneste acum. Când a fost sincer? Atunci când a acceptat sa fie presedinte executiv si coleg cu ei sau acum, cu doua luni inainte de alegeri? Parerea mea este ca Vasile Nistor are un alt proiect politic”, a spus Constantin Avram, referindu-se la informatia privind trecerea senatorului Nistor la PNL.

“El este liber sa decida care va fi optiunea sa politica, dar cred ca rufele trebuie spalate in familie. E regretabil ca se intâmpla asa, anumite lucruri, chiar si in politica se fac, anumite lucruri nu se fac. Ar trebui, mai ales cei care au un numar mare de mandate, sa adopte o anumita conduita” a declarat presedintele AlDE Bacau. Constantin Avram a precizat ca “acest caz” va fi discutat la inceputul saptamânii viitoare, in Comisia Nationala de Fuziune.

L-am intrebat pe deputatul Ionel Palar, liderul PNL Bacau, daca partidul sau ar fi dispus sa il primeasca in rândurile sale pe deputatul Vasile Nistor. Raspunsul sau: “Singurul lucru pe care pot sa il spun in aceasta problema este ca nu comentez viata interna a partidului ALDE”. De cealalta parte, Vasile Nistor sustine ca nu are un nou proiect politic, fiind preocupat deocamdata de soarta Aliantei:

“Am spus dintodeauna in sedintele ALDE, la nivel de presedinti, ca nu avem nicio sansa sa intram in Parlament daca adversarii nostri vor juca aceasta carte, a integritatii, pentru ca nu suntem un partid de 20 la suta, ci de 5-6 la suta.” Pe de alta parte, ALDE e un partid tânar si e pacat sa moara. “Daca, prin absurd, vom intra in Parlament dar vom pastra actuala formula vom ramâne fara parlamentari din cauza ca sunt foarte multi cei care au anumite probleme.”



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

12 COMENTARII

  1. Ar fi ,,o mare pierdere” pentru Bacau ca acest NIMENI sa nu mai reprezinte judetul in parlament.
    Pe piata muncii din Bacau, este mare nevoie de CTC-isti slab pregatiti.

  2. Nea Vasilica ,ajunga-ti !Dupa atata slalom ar fi cazul sa stai pe c– acasa. Daca aveai loc pe listele ALDE mai scoteai ceva pe gusa ? Nu ti se pare ca miroase a nesimtire?

  3. Un profitor pe toate planurile :
    -dintr-un muncitor mediocru la IMU a ajuns licentiat in drept (unii spun ca este doctor in drept). De fapt este un analfabet. A citit cu mare dificultate doua fraze prin care a cerut debarcarea lui Tariceanu.
    -revolutionar cu „rol determinant”. A dat cu pumnul sa ajunga in balconul Prefecturii.
    -parlamentar din 1990 pana in prezent.
    -om de afaceri in paralel cu politica. ANI nu stie ?.
    -navetist politic. A fost pe la toate partidele, acum le ia iarasi la rand.
    -a iesit la atac impotriva lui Tariceanu ,pentru ca nu e pe listele ALDE, la parlamentare.
    Nu sunt un fan Tariceanu (care mai incurca, cateodata, podurile vechi cu cele „partial noi”) dar este un politician de anvergura nu ca analfabetul de navetist.

  4. Avram si Nistor aceeasi treba . Sa fie apreciati, astia vor functii dupa functii. rusine ce a facut alde asta pt bacau , a luat functii si in rest circ si figuri de mari cocote

  5. Un om care a dezamagit politic si nu a facut nimic pt Bacau. Sters de Basescul de pe liste fiind un politician „slab” a preferat sa se refugieze in PC. Traseismul acestei persoane arata clar calitatea partidelor si a clasei politice care este aceiasi „fara principii” indiferent de „culoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ