Expresia lui. L-am intrebat daca o pot folosi ca laitmotiv pentru povestea care urmeaza. Daca esti vânator adevarat trebuie sa ai vâna. Vânatoarea ca pasiune hraneste neuronii. Fiecare are o pasiune, chiar daca nu o manifesta. Sa cauti pe harta, daca nu ai fost, locuri prin care poate nu o sa treci niciodata. Sa-ti imaginezi ce a putut sa vada cel care a trecut pe acolo. Incerc sa urmaresc traseul lui Marius Ciubotariu urmarind harta lumii. El merge unde pui degetul pe harta.
A trait si traieste multe. A invatat ce inseamna sa cresti nutrii, sa le sacrifici, sa le dubesti, sa faci caciuli, ca sa supravietuiesti. Sa-ti intemeiezi o familie. Sa construiesti o casa. Experientele legate de pescuit si vânatoare au venit mai târziu.
Aschia fugarita de bunic, unchi, boala cum ii spun unii, nu a sarit departe. S-a manifestat abia la treizeci si cinci de ani. Din sase frati doar doi s-au molipsit. Scorpionul din el l-a impins sa “intepe”. Are o camera plina cu trofee. O arata prietenilor. Militez alaturi de el si de cei care doresc legalizarea vânatorii cu arcul. O tema controversata, inteleasa dar neacceptata. Vânatul nu te asteapta sa tragi in el. O sageata face mai putin rau decât un glont, daca ai reusit sa vezi vânatul. Dumitra Lacramioara, sotia, cocheteaza cu pescuitul. Nu prea are timp. Fiica, Mara, este studenta la Arhitectura. Toti se ocupa si de “tovarasi”.
In padocul de lânga casa, ca nu-l poti numi tarc, doi copoi ardelenesti, Corbu si Negruta, latra la greu. Sefa casei, regina, este insa Pufa. Un brac german cu par scurt, de patru ani. Ea stie tot. Nu misca nimic fara sa semnaleze. Un prieten comun, vânator, prezent la discutii, vine in completare: “Ca sa vezi lumea e mare lucru. Aduna bani doi-trei ani. Unde-i Marius? In Tailanda. Mai trec doi. Unde-i? In Finlanda. A fost si in Safari. De doua ori, nu? Baiatul asta (face la anul cincizeci), stie meserie. Pe lânga faptul ca e foarte disciplinat la vânatoare, nu-i iarta pe cei care nu sunt.”
Lupul
“Nu traim degeaba daca avem respect pentru natura.”
Un vânator adevarat nu trage decât atunci când simte ca a invins “fiara” din el. A vâna nu inseamna sa apesi pe tragaci. Povestea lupului adus acasa, dupa patru zile de pânda, merita narata. S-a petrecut undeva… Unde Vârful Moldoveanu se vede, daca te ridici pe vârfuri, de pe Podul Minciunilor. Si este adevarata. Mi-a spus-o Marius.
“Lupul este unul din cele mai destepte mamifere de la noi. Are niste simturi care depasesc imaginatia vânatorului. Eram dupa o vânatoare la cerb, undeva in zona Sibiului. S-a eliberat autorizatie dupa doua zile si pentru lup. Am improvizat un observator din crengi de brad, fara a modifica terenul din jur. Iarna, zapada. Mijlocul lui ianuarie, in urma cu sase ani. Intram seara pe la sase la pânda, pâna pe la doua-trei dimineata. Prima zi, sa-i zicem asa, nimic. A venit o vulpe pe la zece noaptea. A mâncat ea ceva acolo unde am pus noi hrana, apoi a plecat.
A doua zi s-a desfasurat aproape la fel, fara nicio modificare. Asteptarile mele aveau sa nu dea rezultate nici a treia zi. Paznicul de vânatoare care venea cu mine a renuntat. Din cauza frigului. Ajungea la minus douazeci si cinci de grade. A venit un jder de copac pe la unu dimineata. S-a hranit. S-a jucat. Si mi-a ramas acelasi gust amar cu gândul la lupul care nu mai venea. Ma gândeam sa abandonez si sa caut o alta modalitate de a-l vâna. Stateam cazat la o cabanuta, cam la o ora de mers. A patra zi am insistat si am venit iar in observator. Pe la unsprezece noaptea si-a facut aparitia iarasi vulpea. Facea parte din natura. A mâncat putin si a inceput sa fie foarte agitata, foarte atenta. Intr-o fractiune de secunda a disparut.
Mi-am dat seama ca se intâmpla ceva. Era luna plina. Am zarit câteva umbre apoi am vazut haita. Erau sapte. Masculul, femela, patru puiandri de un an si o femela batrâna. Au dat rotocale in jurul hoitului. S-au oprit la marginea padurii. Au asteptat adulmecând zece minute intr-o liniste deplina. Puiandrii au inceput sa se hârjoneasca, iesind in poiana. O frumusete de nedescris. Aveam o tensiune si in acelasi timp o bucurie, pe care nu multi pot sa o traiasca. Visul meu era implinit. Mi-era egal daca impuscam sau daca nu. Masculul i-a pus la punct pe catelandri si in frunte cu femela alfa s-au indreptat sa manânce. De acolo… nimic. In linistea noptii s-a auzit o bubuitura. Glontul a patruns.
Masculul a facut doua rotiri si s-a linistit pe zapada alba. Câteva pete rosii. Ceilalti au disparut instictiv. Le-am mai vazut doar vârful cozilor cum se pierdeau in padure. M-am dus spre el. Am admirat trofeul. M-am inclinat. L-am legat si am ajuns la cabana. Cabanierul si paznicul de vânatoare au auzit ecoul. Au facut ritualul dedicat vânatorului care stie sa aprecieze si sa respecte vânatul. Si am primit crenguta simbolica.”
Vânatoare fara hârzob
“Din Finlanda am trofeu la cocos de mesteacan si la ren. La ren a fost ceva de vis. Plecam dimineata la ora opt sa-i gasim. Zapada mare. Ma insotea paznicul de vânatoare de acolo. Nu puteam sa ma obisnuiesc cu rachetele de zapada. Parca mergeam cu lopeti. El mergea usor cu ele, eu cu bocancii, cu zapada pâna la genunchi. La noi semanau cu hârzobul. Paleta din rachita in care pui pestele la afumat in cetina de brad. Am avut o zi reusita. Era asa de frig ca se prindeau narile. Ger tare de tot. Nu puteai sa tii mâna pe arma ca se lipea de teava.
Mustata se imbraca cu gheata de la respiratie. Eu traiam insa momentul. Dupa trei-patru kilometri, privind in zare, am vazut cum din zapada ieseau aburi. Ne-am apropiat incet, incet, destul de mult. Erau intr-o mica vale.Turma statea culcata. Dupa care am facut observatie sa vedem ce mascul sa dam jos si, cu acordul insotitorului, l-am ales. Aveam o carabina Browning Maral cu luneta Zeiss Z5. Am tras un singur foc. Turma a luat-o la goana. Dupa aceea am mers la locul faptei. Am primit crenguta oferita de organizator. S-a apelat cu telefonul. A venit ATV-ul si ne-a luat cu tot cu prada. Dar de atâta bucurie nici frigul nu-l mai simteam. Adrenalina. Când am ajuns la cabana spuneai ca sunt batut cu urzica. Asa se unflasera mâinile si picioarele din cauza gerului!”
Marius Ciubotaru vâneaza peste tot in tara, când are timp. “Daca ai mers odata in Safari, in Africa, vrei sa mai mergi macar odata. Acolo se trage doar cu aparatul de fotografiat.” A mers la cocos de munte, de mesteacan. La capre negre in Cheile Bicazului. La cerb lopatar in Ciucurova, Constanta. La Grindul Lupilor din Delta, la gâsca si la pasaj de porumbel gulerat. “Bacaul are vânat cât nu au toate judetele. Pacat ca s-a taiat din padure. De la Ghimes, pe culmea spre Ardeluta erau paduri neumblate. Puneam o bancnota sub o piatra si faceam pariu ca o gasim peste un an. Nu trecea nimeni. Acum, culmea e golasa.” Ramâne constatarea vânatorului cu adevarat vânator. Camera cu trofee graieste de la sine: “Vânat este. Nu te asteapta. Trebuie sa stii si sa vrei sa-l cauti.”
