29 martie 2024
ActualitateVanatoare de ,,Fazan”

Vanatoare de ,,Fazan”

Era odata un joc care se numea „Fazan”. Tâlcul expresiei ,,ai cazut de fazan’’ este greu de patruns. A fost asociat, intr-o societate mai elitista, cu expresia neaosa ,,ai cazut de prost’’, folosit ca si compliment.

Adica nu te supara frate, asta e! Despre fazanit… multe povesti. Iarasi asociate unor stari normale. Ba ca este ceva fraged, dar pute, pâna a-ti da seama ca ce rezulta este comestibil si, mai ales, gustos, ba ca un lucru, indiferent care, are timpul lui de asteptare. Fezandatul aduce ideea, chiar daca vorbim despre o pasare, ca si mistretul sau iepurele, pentru a bucura papilele gustative, trebuie sa ,,zaca’’ câteva zile la macerat.

Sa fie clar, nu vorbim aici de fazanii crescuti intensiv, indopati si jumuliti ca niste gaini, nici macar cufurite, pe care ii putem cumpara odata cu potârnichile din marile magazine. Fazanul este o pasare desteapta, cu penaj frumos si carne gustoasa, dar putina, care traieste si se inmulteste liber, in arealul marilor bazine hidrografice. Fara ajutorul unui câine special dresat, nevasta vânatorului se va uita degeaba in farfurie. Drept dovada ca nici cea mai simpla reteta, din cartile vechi de bucate, nu-ti recomanda sa te apuci de treaba daca nu pui in tigaie macar doua bucati. Era sa le spun… piese.



„Ocaziile nu se repeta”

Pospai de zapada abia asternuta in lunca Siretului. Se anunta ger si viscol. In câteva zile avea sa vina peste noi iarna cea adevarata. Primesc seara un telefon de la Dom’ profesor. ,,Mâine mergem la fazani. Poti sa vii?” Asteptam invitatia aceasta de mult timp, numai ca a doua zi aveam programate alte treburi. ,,Nea Nelu… ocaziile nu se repeta!”. L-am intrebat la ce ora este plecarea, promitând ca-l sun intr-o ora.

Dimineata eram la punctul de intâlnire, echipat cu cel mai bun teleobiectiv din dotare. Pornim din Bacau incolonati, in ghilimele, datorita traficului, spre fondul de vânatoare de la Buhoci. Oprim undeva, la marginea comunei. Am luat ca punct de reper acoperisul unei case vopsit in rosu. Aici lunca se invecineaza cu dealul impadurit. O liniste sacra la nici douazeci de kilometri de oras. Sus, zona impadurita este imparatia mistretilor. In partea mediana, cotcodacitul gainilor arata ca ar fi o vulpe.

Iepurii oscileaza dintr-o latura in alta (traversând soseaua care desparte doua habitaturi diferite) doar noaptea. Printre spinii de macies si catina se ascund inaripatele. Exista autorizatie pentru douazeci de fazani. Am parcat toti masinile pe marginea unui drum care se infunda in lunca. Sedinta tehnica, vestele obligatorii si bucuria patrupedelor dresate imi dau incredere ca voi avea o vânatoare foto reusita.

Boni, Beti, Rudi, Bella, Sara

Nu exista vânatoare de fazani fara câine de vânatoare special dresat. Cu cât este mai antrenat, cu atât vânatorul, daca si el are reflexul de a apasa când trebuie pe tragaci, are mai multe sanse de a indesa in tolba o piesa la colectie. Pornim pe poteca ce desparte miristea de stuf, fiecare pe o directie prestabilita.

,,Nu va grabiti, lasati câinii sa-si faca treaba.’’ Stau in spatele sefului, la doi metri distanta, sa nu-l incurc. Degetul pare ca s-a lipit pe declansator. Armele nu mai au piedica pusa. La fazani, daca iti suna telefonul nu e nicio problema. Totul e sa fii pe faza. Depasim liziera ce desparte zona inundabila de o portiune de teren, proaspat arata. In fata a mai ramas doar italianul, impreuna cu sotia, care si-a asumat cu placere si rolul de traducator. Noi suntem invitatii domnului profesor, la o lectie de biologie predata pe viu.

Numai ca Ordonseli are o Bereta, cu o singura teava, care se incarca automat. Maxim trei cartuse. Este numarul impus de Comunitatea Europeana, la acest tip de arma. Aveam sa ma conving, peste doua minute, ca nu o tine degeaba in mâna. Rudi, de rasa Spaniol breton, câinele lor, deja adulmecase urma. Fâl fâl si deodata poc. Cred ca am tras in acelasi timp. La doua secunde, inca doua focuri din latura estica. ,,V-am spus ca este vânat! Este. Mergeti incet.”

Când vizualizez pe monitor actiunea, simt in nari mirosul prafului de pusca. O senzatie ciudata da sa ma cuprinda. Parca as fi apasat eu pe tragaci. De peste deal, din padure, alte ecouri. Alti vânatori. Imi revin repede. Vânatoarea organizata are rolul ei. De a mentine echilibrul. Si-mi vin in minte câte plângeri au venit la redactie, peste vara.

Revad amaraciunea acelor oameni care si-au vazut recoltele distruse de mistreti. Isi pazeau noaptea ogoarele cu talangi si faclii. Cei drept, si omul a intrat peste ei, reducându-le habitatul. In desis, lupta cu viata ascute instinctele. Nu mai este o joaca. Doar supravietuire. Câinii adulmeca si trec. Cocotata, la mijlocul unui pom din adunatura de spini, fazanita nu misca o pana. Asteapta ca raul sa plece.

,,O vânatoare la fazani, ca sa fie reusita, trebuie sa indeplineasca trei conditii. Optim ar fi sa fie cinci câini la cinsprezece vânatori. Dar daca doi vânatori stau unul lânga altul, si din graba de a trage uita sa ocheasca…? A doua conditie este sa-ti dresezi bine câinele. Dar sa-l lasi sa-si faca treaba asa cum simte el. Sa inveti sa-i recunosti reactiile. Areturile false se fac pe urma proaspata, când vânatul este plecat de acolo. Dupa intensitatea mirosului, câinele isi da seama in ce directie a luat-o vânatul. Si a treia… Calm, atentie si rabdare. Multa rabdare. Aici graba strica treaba.”

Merg in urma domnului profesor Catalin Rang si inteleg de ce este atât de respectat de catre ceilalti vânatori. Tot ce a spus s-a adeverit. Ba ca acolo, intr-un colt de luminis, „trebuie sa fie un iepure”. N-au trecut doua minute si urechiatul a zbughit-o printe vânatori in desis. „Lânga copacul ala inalt sunt doua piese”.

Nu trece un minut si doi fazani zboara. Nu apuca nimeni sa traga. Cred ca a repetat de zece ori cuvintele ,,se grabesc’’, ,,n-au rabdare”, cu morala: ,,nu-i asa ca nu este vânat?” La primul fazan care s-a ridicat in fata noastra nu a tras. Un copac ar fi deviat focul. Pe al doilea nu l-a ratat. Nici eu. Un fulg de puf, coborât dintr-un zbor fara intoarcere, mi-a cazut in palma intinsa. Pacat ca n-am putut recupera si restul, piesa cazând intro zona inaccesibila patrupedelor. Umblam de ore bune pe poteci incâlcite in spini, ascultând. Si as mai fi mers, furat de vocea domoala a maestrului. Retrairi de trairi, intr-o lunca a Siretulului, cu fructe de coacaz, matraguna si catina.

Trei in unu

Câinii au obosit. Ne pregatim de plecat spre casa. ,,Uite, aici e mâncare, miroase a catina zdrobita.” Si când se intoarce spre mine, ma vede cum molfaiam câteva boabe… de sete. Zâmbetul i se deschide larg sub mustata stufoasa. Ma simt de parca m-a prins la furat. Insa Beti si Boni zvâcnesc ca din arc. Simt urma proaspata.

,,Aici e o piesa”. Zece secunde a durat. Din dreapta, fâl fâl fâl… si poc! N-am mai avut timp sa scot aparatul din „pufoaica” mea de camuflaj, unde il tineam la caldura. L-am vazut pe dom’ profesor cum ia linia de ochire. Poc! Zborul cade frânt. Au fost doua focuri simultane. De cealalta parte a desisului, Marius a tras si el. Boni face aportul.

Nea Tuti ia fazanul si il da italianului. El a tras primul. Sunt regulile nescrise ale vânatorii. Frustat ca nu am facut fotografii, ma bucur ca am vazut cu ambii ochi, totul. Ciripit de pasarele in crâng. ,,Daca esti la dibuit la caprioare si a cântat mierla, poti sa te duci acasa.” Mergem si noi la masini. Ii fac o poza lui Ordonseli, cu cei trei fazani impuscati. Nu este deloc incântat de o asa mica captura. Nu-i nimic, este bine primit si la urmatoarea iesire. Fazani sunt.

[wonderplugin_gallery id=”140″]
[/lock_content]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri