“Valea Seaca s-a dezvoltat si modernizat cu bani europeni si priceperea oamenilor”

8


interviu cu Ion Pravat (PSD), primar al comunei Valea Seaca

– Sunteti primar al comunei Valea Seaca de 20 de ani, intrând acum in al saselea mandat. Care a fost evolutia alegerii dumneavoastra, in procente, la alegerile anterioare?

– Sa mai adaugam ca am fost si presedinte al FSN apoi al CPUN. Câtiva ani am fost director al scolii, iar in 1996 am candidat la functia de primar, din partea Partidului Democrat, câstigând din turul al doilea. Acum, dupa ani de munca, de proiecte aplicate, oamenii au incredere in mine si m-au ales cu 87 la suta din voturile exprimate. In primul mandat nu am reusit sa fac mare lucru in comuna, deoarece partidul nu m-a sustinut, astfel ca am trecut la Partidul Social Democrat, ramânând fidel acestui partid pâna astazi.

– Cum arata comuna in 1996? Ce v-ati dorit cel mai mult in acei ani de inceput, care a fost primul proiect?

– Au fost vremuri grele, nu aveam un metru de asfalt in toata comuna, drumurile nu erau nici macar balastate. Oamenii isi doreau multe si repede. Normal ca asfaltarea a fost primul proiect, incepând cu cel principal, care traverseaza comuna si continuând cu celelalte, fiind acum in faza finala, inclusiv cu asfaltarea ulitelor, prin Masura 322 si Ordonanta 28, si tot cu bani europeni am facut, mai târziu canalizarea in satul Valea Seaca si avem studiul de fezabilitate pentru canalizare in satul Cucova. Am visat, si ma bucur ca mi-am indeplinit acest vis, ca locuitorii acestei comune sa aiba apa curenta si canalizare. Am depus proiectul in 2002, prin SAPARD, a fost declarat eligibil, insa fara finantare la inceput, astfel ca l-am reluat in 2005 si in 2007 am taiat panglica la investitia de alimentare cu apa. Comuna noastra este saraca, nu are multi bani, de aceea, singura solutie a fost sa atragem acesti bani.

– Domnule primar, de lipsa banilor se plâng multi primari. Cum ati reusit sa atrageti bani europeni, aveti specialisti in comuna, ati angajat profesionisti, poate vor afla si altii secretul de la Valea Seaca.

– Atragerea de bani europeni este o treaba foarte serioasa, nu te poti juca, este nevoie de seriozitate, de profesionalism, curaj, vointa si interes. Poate m-a ajutat si formatia mea, sunt profesor, insa vreau sa va spun ca m-au costat multe nopti nedormite, multe zile de munca pentru proiecte, aprobari, de consultari cu specialistii, de griji: am facut bine, nu am facut bine, reluam proiectele, le reanalizam din perspectiva modificarii legislatiei. Si am mai facut un lucru, care s-a dovedit foarte important: in contractele cu societatile, cu anumiti consultanti de specialitate, am stipulat clar: platesc 30 la suta din costuri la inceput (studii, proiecte) si restul numai daca proiectul este declarat eligibil. Nu am dat bani pe vorbe, pe proiecte fara sanse de a fi declarate eligibile. Sunt banii comunitatii, ai oamenilor, nu ne putem juca cu ei. Noi am mers pe premiza: primul venit, primul servit. Nu am pierdut niciun proiect, doua au fost doar amânate. Ne-am grabit, am intrat in prima sesiune de analiza, deoarece, am constatat, in a doua ai sanse minime. Si mai conteaza foarte mult sa te intereseze comuna, soarta oamenilor, sa-ti justifici increderea lor. Doar asa am realizat ce ne-am propus. Si mai avem mult de lucru. Am avut alaturi de mine, cu mici exceptii, oameni dedicati muncii lor, responsabili, harnici, viceprimari, consilieri, functionari.

– Am vorbit de realizari din mandatelor anterioare, ce le-ati mai promis oamenilor pentru anii urmatori? Ce ar mai fi de facut in comuna?

– Va spun, dar nu inainte de a mentiona si faptul ca in acesti ani ne-am construit un nou sediu pentru Primarie, o gradinta noua, toate scolile sunt modernizate, au apa curenta, grupuri sociale interioare, sunt acoperite si au fost dotate cu centrale termice. Este poate cea mai importanta, cea mai draga realizare a noastra, copiii din Valea Seaca invata in conditii foarte bune, educatia fiind pe primul plan, atât la nivelul Consiliului Local, cât si la nivelul corpului profesoral. Pentru un gospodar treaba nu se termina niciodata, mai ales ca cerintele electoratului, ale vietii cresc, mereu vin alte provocari. Avem, acum, dispensar modern, cabinet stomatologic, farmacie, camin cultural. Cu bani europeni, prin GAL, am cumparat instrumente muzicale, costume populare, aparatura tehnica. Vrem sa revigoram o veche traditie, multi cetateni ai comunei au fost vestiti lautari, erau cunoscuti pe toaa valea, vom angaja un instructor pentru a-i invata pe cei tineri, sa cânte la un instrument. Sunt lucruri palpabile, v-am spus, in comuna traiesc peste 1600 de cetateni de etnie roma, nu sunt contribuabili, nu au venituri si trebuie sa le asiguram o protectie sociala. Pentru ei, impreuna cu Asociatia “Steaua Sperantei” din Norvegia si Suedia, tari unde multi cetateni ai comunei au gasit o bresa, am realizat un centru pentru copii cu nevoi speciale, de care beneficiaza 40 de elevi, incercând ca parintii lor sa revina acasa. Succesul acestui proiect i-au determinat sa ne propuna extinderea capacitatii centrului la 100 de copii, toate cheltuielile, inclusiv masa de prânz, fiind suportate de asociatie, noi am venit cu spatiul.

– Ce urmeaza, nu renunt la intrebare.

– Continuam asfaltarea pe ulitele ramase. Avem in proiect construirea si amenajarea unui teren de sport multifunctional, cu tribuna, gazon artificial. Cu bani de la Compania de Investitii avem aprobare pentru construirea unei sali de sport, vrem sa introducem iluminat public cu celule fotovoltaice, pentru a elimina cheltuielile cu energie electrica, cum ne gândim la un mare proiect de investitii in centrale de mare adâncime, pentru a aduce apa calda in scoli si, de ce nu, in locuinte. De asemenea, este pus la punct un proiect pe trei ani, in valoare de sase milioane de euro, impreuna cu suedezii, prin care dorim sa asiguram locuri de munca, sa acordam credite pentru afaceri, sa extindem programul After-school, vor fi reabilitate mai multe locuinte. Si, nu in ultimul rând, avem un proiect declarat eligibil, de construire a unei piste pentru biciclisti in satul Valea Seaca, insa Ministerul Mediului nu are deocamdata sursa de finantare. Vedeti, nici nu o sa ne ajunga urmatorii patru ani pentru a implementa toate proiectele. Sanatosi sa fim. Dupa alegerile din cinci iunie PSD are majoritate in CL (9 din 13), a fost ales un viceprimar destoinic, gospodar. In toti acesti ani m-am bucurat de sprijinul familiei, foarte important pentru mine, deoarece munca de primar este foarte stresanta, presupune uneori si riscuri, dar fara ele viata nu ar mai fi asa de frumoasa. Am doi copii realizati, fiica este lector la Universitatea “Vasile Alecsandri”, dar si sef birou economic la Oficiul de Cadastru, de la care am o nepotica, pe care o iubesc foarte mult, este comoara familiei, iar baiatul m-a urmat, este profesor de Istorie-Religie la Valea Seaca, director de scoala.

Principala activitate a locuitorilor din Valea Seaca este agricultura, localitatea beneficiind de terenuri foarte bogate in lunca Siretului, cresterea animalelor si cultura vitei de vie. De altfel, Valea Seaca este cunoscuta pentru podgoriile care arau aici, cu vestite soiuri de vin, o sursa importanta de venituri pentru urmasii lui Stefan cel Mare, care i-a impamântenit aici pentru fapte de vitejie.

O alta parte a localnicilor au la origine refugiati transilvaneni, care s-au stabilit in Mândrisca. Despre toponimul Mândrisca circula mai multe legende: una sustine ca dupa lupta de la Razboieni, Stefan cel Mare a numit mai multe locuri din zona dupa numele unor feciori ai Vrâncioaiei, unul s-a numit Mândru (devenit Mândrisaca), altul Sascu (Sascut), cel al lui Cucu – satului Cucova, cel al lui Scurtu – satului Scurta etc.

Dincolo de legende, zona a fost locuita din neolitic, locul unde au fost descoperite vestigiile acestei culturi se numeste ,,Titelca”, o ridicatura de pamânt de dimensiuni reduse situata între soseaua E85 si Siret, descoperirile arheologice facând parte din patrimoniul Muzeului de Isotrie din Bacau.

Din pacate, inainte de revolutie, CAP-ul a intrat cu buldozerul si a distrus acest important reper istoric. “Pentru mine Valea Seaca nu mai este seaca, este cel mai frumos loc din judet si din tara, aici m-am nascut, am invatat, am trait si traiesc impreuna cu consatenii mei si atât cât m-am priceput am pus si eu umarul la modernizarea ei”, ne-a spus Ion Pravat, primarul comunei.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Valea Seacă se ridică la 3.867 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 3.564 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (58,91%), cu o minoritate de romi (33,1%).

Datorita conditiilor favorabile existente aici, zona a fost locuită din neolitic. În timp această primă așezare a devenit neîncăpătoare și vatra s-a mutat către nord aproximativ 500 m pe un teren plat mai încăpător, care astăzi poartă numele de „Țintirim”.

În preajma anului 1500 tătarii în urma unei năvăliri au ajuns cu jaful pană la Țintirim, iar locuitorii de aici s-au retras în păduri pe valea pârâului Valea Seacă, unde au și rămas. Ulterior oamenii locului – excepție cei din satul Mândrișca – au fost împământeniți aici de Ștefan cel Mare în hotarele ținutului „Buciumeni”, noua vatră cât și răzășia moștenită fiind dăruite drept semn de prețuire pentru actele de vitejie.

Acestea au fost vădite în lupta dată si câștigată de moldoveni la poalele codrului lui Făurel, când năvălitorii au fost învinși de locuitorii satelor din zona puși sub comanda lui Făurel Boghină – staroste al plaiului.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. Sa ia aminte si Rauta la Sascut! E tot de la PSD! dar lacomia ,a facut ca Sascutul sa stagneze ! Si industria care a existat la Sascut nu a avut-o ValeaSeaca niciodata! Dar daca vrei poti ! Felicitari dle :Pravat!

  2. Felicitări Domnule Primar, la cât mai multe realizări si prin dezvoltarea poate , , , a unor ateliere meșteșugărești sau mică industrie , pentru a readuce in vatra satului a celor plecați !

  3. Va multumim ft mult domnu primar ca ati Tras cu locuitori din valea seaca si am vrea ca tot dumneavoastra sa fiti in continuare primarul comunei valea seaca.va uram sanatate bucurii si fericire pentru dumneavoastra si pentru copii si special pentru sotia dumneavoastra va pup

LĂSAȚI UN MESAJ