Val Manescu rupe tacerea. Cronica cronicii unui roman care va avea succes

4


Poetul Val Manescu imi spunea cu ceva ani in urma, chiar inainte de publicarea volumului de poezii Efectul Placebo, ca lucreaza la un roman, primul lui roman. Va fi un roman de analiza, psihologic, de moravuri, un protest!

Romanul a iesit pe piata, a si fost lansat public, intr-o seara, Centrul de Cultura “George Apostu”, se numeste Dimitrie rupe tacerea, Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2015. Au comentat-prezentat romanul scriitorul Petru Cimpoesu si criticul Adrian Jicu. Primul s-a axat mai mult pe structura, pe fraza, pe actiune si scriitura.

E sau nu roman, a lansat scriitorul Cimpoesu intrebarea asupra selectei asistente. Adrian Jicu, de meserie critic, a transat dilema: este roman, si inca unul foarte bun. A avut si argumente. A citit, a subliniat, a intors romanul pe toate partile. Ambii au fost de acord ca romanul trebuie citit, va fi unul de succes. Scris cu umor, ironie, sensibilitate, atent la viata cartierului de unde isi trage seva romanul (dialogurile sunt savuroase), folosind inteligent comicul de situatie, Val Manescu reuseste sa-l duca pe Dimitrie – un alergator de cursa lunga care nu câstiga niciodata nimic – prin haosul bacauan cotidian, acolo unde se prefigureaza inca din primele pagini: la destramare si prabusire interioara, producând si o anomalie climatica, atunci când se hotaraste sa rupa tacerea si s-o arunce pe apa Slanicului, pe timpul când Dumnezeu lasase lucrurile in voia lor.“Val Manescu îsi traieste provincia cu o dragoste suferinda”, scria Ovidiu Genaru, la debutul lui Val Manescu cu “Delict de memorie”.

Recidiveaza si in proza, aceeasi provincie pitoreasca o regasim si in “Dimitrie rupe tacerea”, un roman inedit prin constructie, limbaj si actiune, cu dese incursiuni in memorie, astfel, personajul principal Dimitrie poarta pe umeri intreaga istorie postdecembrista, personajele din jurul lui nu fac decât sa-si urmeze destinele prestabilite, in mica lor lume dintr-un oras de provincie, pe timpul când lucrurile stricate se reparau nu se aruncau. Ce sa mai lungim vorba, n-o sa va povestesc eu romanul, nici nu o sa-l comentez, activati emisfera dreapta a creierului (cercetatorii englezi au descoperit ca aceasta parte se ocupa de informatii vizuale si conceptuale), faceti rost de ceva bani si dati buzna in Libraria Glisando.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

4 COMENTARII

  1. Gusturile nu se discută. Mie îmi place şi poezia lui Val Mănescu. E ciudată, într-adevăr, dar reflectă frământările unui suflet sensibil, ascuns sub platoşa cinismului şi a ironiei. E, în Efectul placebo, o broderie de cuvinte care generează metafore unice. Dacă ai organ să simţi asta, descoperi minciuna în care trăieşti şi că tot ceea faci ca să-ţi fie bine nu e decât o amăgire continuă…

  2. N-aş zice că-i roman, e o înşiruire de povestiri scurte care-l au pe acest Dimitrie ca erou principal. E păgubos şi naiv rău de tot omu, dar e şi hazliu de multe ori. Şi felul cum rupe el tăcerea, e demenţial. Mi-a plăcut cartea, am citit-o dintr-o suflare, te face curios să vezi ce urmează. Păcat că moare Dimitrie, adică trece în altă viaţă, cum zice el, dar poate că autorul se gândeşte să ne spună şi cum se descurcă personajul lui în existenţa următoare…

LĂSAȚI UN MESAJ