20 aprilie 2024
OpiniiEditorialUrsul, capra si mascatii - vize pe pasaportul nostru turistic

Ursul, capra si mascatii – vize pe pasaportul nostru turistic

Vremurile „moderne” ne-au adus, treptat, in situatia de a dori, mai mult ca oricând, ca, la sfârsit de an, sa vedem prin centrul orasului trecând alaiul de datini si obiceiuri traditionale. Unii le cunoastem din amintiri, dar cei mai tineri nu mai stiu ce inseamna colindul sau plugusorul din poarta in poarta, din casa in casa, nu mai stiu ce inseamna traista plina cu mere, nuci sau colaci. Traditiile de acest fel s-au pierdut.

In toate orasele mari sau in zonele in care asemenea obiceiuri se pastreaza mai bine conservate, autoritatile locale au grija sa dea poporului pâinea si circul de care are nevoie, de aceasta data mai elevat, sub forma festivalurilor sau a alaiurilor de datini si obiceiuri de iarna. Se intâmpla, an de an, si in Bacau. Asemenea manifestari, cu cete de ursi si capre, cu cete de jieni si de mascati, cu uratori de toate categoriile, au devenit un brand zonal sau chiar de tara, cautat si pe la noi, dar si prin strainatate.

Pe lânga tot ce are România in minunata „gradina a Carpatilor”, traditiile populare sunt la mare cautare. O astfel de avere are si judetul Bacau si ori de câte ori auzim sau vedem ca ursul de la Darmanesti joaca fie pe la Bucuresti, fie pe la Suceava sau la Sighet (unde aud ca ar fi chiar cel mai mare festival de datini si obiceiuri de iarna din tara), ne cresc inimile in piept. De mândrie, se intelege. De mândrie si pentru ca altfel Bacaul nu prea apare in lume nici macar din punct de vedere turistic.

De câte ori n-am fost invidios pe modul in care, la marile târguri de profil, alte judete din jur erau excelent promovate, noi insa nu. Caprele si ursii, mascatii si colindatorii au devenit, insa, ambasadorii nostri cei mai buni. A fost o vreme in care, oriunde ma aflam prin tara, multi ma intrebau ce mai fac ba unul, ba altul dintre celebrele personaje politice. Acum, apele s-au mai linistit pe aceasta parte, dar de ursul de la Darmanesti as fi mândru sa le povestesc tuturor. Sau de ursul ecologic de la Vultureni sau de vioara de tabla, cu goarna, ca si de mastile faurite de regretatul mos Vrânceanu, din Berzunti. Superbe semnaturi pe pasaportul turistic bacauan!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri