29 martie 2024
ActualitateUrgenţele urologice de la Iaşi, rezolvate la Spitalul Judeţean Bacău

Urgenţele urologice de la Iaşi, rezolvate la Spitalul Judeţean Bacău

– la Spitalul Parhon din Iaşi s-a stricat un aparat, cu care se intervenea în cazurile grave, medicii băcăuani fiind contactaţi să preia ei cazurile de urgenţă şi deja au fost operaţi primii doi pacienţi – Spitalul Judeţean Bacău are pentru Urologie aparatură medicală performantă, are specialişti, însă nu are suficient spaţiu

În această perioadă, toate urgenţele urologice care ajung la Spitalul Parhon din Iaşi sunt direcţionate către Spitalul Judeţean Bacău. Aparatul radiologic special folosit de medicii ieşeni pentru intervenţii chirurgicale în afecţiuni urologice grave s-a stricat şi au apelat la colegii lor din Bacău, pentru preluarea pacienţilor care au nevoie imediată de operaţie cu fluoroscopul cu amplificator de semnal şi braţ mobil. SJU Bacău are trei aparate de acest tip, iar unul dintre ele se găseşte în Secţia de Urologie încă din 2009 şi se foloseşte pentru intervenţiile endoscopice înalte, adică de la vezică în sus (ureter, rinichi).

„La Iaşi, la Spitalul Parhon, care este totuşi spital universitar, li s-a stricat aparatul acesta şi am fost contactaţi dacă suntem dispuşi să primim toate urgenţele, care sunt practic din toată Moldova. Vorbim în special de anurii obstructive, adică bolnavul nu poate elimina urina. Înseamnă insuficienţă renală acută, care periclitează viaţa şi în care trebuie intervenit urgent şi făcut o deblocare cu un tub care se implantează direct în rinichi şi prin care să se poată scurge urina. Intervenţia se face modern, minim invaziv, cu ajutorul acestui aparat de control radiologic”, a explicat dr. Alexandru Angheluş, medic şef Secţie Urologie, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău.



Situaţiile în care se impune intervenţia cu acest aparat sunt însă numeroase, iar o problemă care ar putea apărea ar fi cea a spaţiului, pentru că Secţia de Urologie a spitalului din Bacău este mică, cu doar 25 de paturi, şi nu dispune decât de o sală de operaţie, în condiţiile în care adresabilitatea este în creştere, pacienţii venind şi din alte judeţe pentru a se trata aici. „Secţia a fost gândită pentru situaţia care era în urmă cu 10 – 15 ani.

În momentul de faţă a crescut patologia foarte mult, suntem mai mulţi doctori, abordăm toate tipurile de patologii, benigne şi maligne, şi nu prea facem faţă cu numărul de locuri. Cu 25 de locuri o să ne fie greu, dacă situaţia se va prelungi în Iaşi.

Este nevoie de adaptarea secţiei la adresabilitatea actuală şi la tipul de patologie. Am avea nevoie de două săli de operaţie, nu doar de una cum este acum. Patologia noastră aduce şi un beneficiu spitalului. În afară de faptul că bolnavii merg bine, evoluţia este favorabilă, prin spitalizări scurte, fără complicaţii, se realizează şi un beneficiu financiar în relaţia dintre spital şi Casa de Asigurări”, a mai spus dr. Angheluş.

Secţia de Urologie a SJU Bacău are trei medici specialişti care fac în total şapte operaţii pe zi, iar în 2016 au efectuat circa 1.300 de intervenţii chirurgicale. Numărul de pacienţi pe lună ajunge la 150 – 160 şi s-a dublat faţă de acum cinci ani când erau doar 80 de pacienţi pe lună. Potrivit medicilor, în ultima perioadă a crescut mult cazurile de tumori vezicale, în stadii avansate, tumori renale şi de prostată.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri