24 aprilie 2024
SportUnii cu Iepurașul, alții cu patimile

Fotbal/ Liga a III-a

Unii cu Iepurașul, alții cu patimile

CSM Roman- SC Bacău 0-3. În ciuda problemelor financiare și de clasament, Sport Club continuă să țină fruntea sus. Și să înșire rezultate pozitive. Vineri, în etapa a 23-a a Ligii a III-a, Întuneric și compania au obținut cel de-al patrulea rezultat util consecutiv, impunându-se cu 3-0 pe terenul echipei de pe locul 5, CSM Roman.

Portarul Miron a deschis scorul în min.44, transformând un penalty obținut de Vântu, pentru ca pe final, Boghian și Sascău să rotunjească avantajul SC-ului. Din păcate, două dintre cele trei puncte câștigate la Roman le-au fost luate băcăuanilor de Comisia de Disciplină a FRF într-unul dintre dosarele care au ca obiect un litigiu financiar cu CSM Pașcani. „Acele două puncte le vom recupera deoarece noi am achitat la timp tranșa financiară respectivă către clubul din Pașcani. Avem și acte în acest sens”, susține conducătorul Sport Clubului, Sebi Păuceanu.

Știința Miroslava- Aerostar Bacău 1-0. Patimile continuă pentru Aerostar care a luat un singur punct în ultimele patru etape. Vineri, „aviatorii” au pierdut cel de-al treilea joc la rând, cedând în minutul 90 derby-ul de bronz cu Știința Miroslava. La capătul unui joc de-a lungul căruia a avut mai multe șanse de a marca, echipa antrenată de Mișu Ionescu a fost învinsă cu 1-0, ca urmare a golului realizat în ultimul minut de joc de stoperul Moisi.



Ca urmare a acestui eșec, Aerostar iese definitiv din cursa pentru locul 3, deținut chiar de învingătoarea sa, Știința Miroslava, care are zece în puncte în plus față de băcăuani, bașca un joc mai puțin.

Rezultatele etapei a 23-a: CSM Roman- SC Bacău 0-3, Știința Miroslava- Aerostar 1-0, CSM Pașcani- Sporting Liești 1-1, AFC Hărman- Olimpic Râșnov 1-0, Csikszereda Miercurea Ciuc- Sportul Chișcani 3-0, AFC Odorheiu-Secuiesc- Metalosport Galați 1-0, Avântul Valea Mărului- Olimpia Rm. Sărat 1-0. Atletico Vaslui a stat.

Clasamentul Seriei I

1. AFC Hărman 21 15 4 2 47-12 49p.
2. Csikszereda 21 14 5 2 44-13 47p.
3. Știința Miroslava 21 14 3 4 48-25 45p.
4. Aerostar Bacău 22 10 5 7 32-22 35p.
5. CSM Roman 22 10 3 9 38-40 33p.
6. Sporting Liești 22 9 4 9 29-25 31p.
7. Olimpia R. Sărat 22 9 2 11 30-26 29p.
8. Atletico Vaslui 21 9 2 10 36-41 29p.
9. Av. V. Mărului 21 9 2 10 37-46 29p.
10. Cetate Râșnov 22 7 5 10 23-26 26p.
11. Metalosport Gl. 21 7 4 10 17-26 25p.
12. AFC Odorhei 21 6 3 12 19-47 21p.
13. CSM Pașcani 21 6 2 13 34-52 20p.
14. Sportul Chișcani 22 3 3 16 14-47 12p.
15. SC Bacău 22 7 5 10 40-40 -20p.*

* Penalizări dictate de Comsia de Disciplină a FRF

Programul etapei viitoare (22 aprilie, ora 17.00): Aerostar Bacău- Atletico Vaslui (se joacă pe 21 aprilie, ora 21.00), SC Bacău- Olimpia Râmnicu-Sărat, Sporting Liești- Știința Miroslava, Olimpic Cetate Râșnov- CSM Pașcani, Sportul Chișcani- AFC Hărman, Metalosport Galați- Csikszereda Miercurea-Ciuc, Avântul Valea Mărului- AFC Odorheiu Secuiesc.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri