De multe ori, când vad câte se întâmpla pe la noi, cât taraboi iese din aproape orice, fapt care niveleaza, învaluie în ceata lucrurile cu adevarat importante si grave, îmi vine în minte întrebarea rascolitoare a lui Moromete din finalul cartii: “Niculae, unde mergem noi, domnule?”
De pilda, nu cred ca era cazul sa se faca atâta tevatura când un artist venerabil cum e Radu Beligan, adevarata legenda vie a teatrului românesc, asa cum se spune pe drept cuvânt, a gasit de cuviinta- dreptul lui, nu-i asa?- sa transmita un mesaj de sustinere a candidaturii la presedentie a lui Victor Ponta.
Reactia lui Andrei Plesu mi s-a parut disproportionata, la fel, toate celelalte interventii. Punct. N-am sa ma opresc asupra acestora, ar fi inutil, pierdere de timp, pentru ca sunt satula de atâta deversare de umori, de ura viscerala, pentru ca mie, chestiunea de fond mi se pare a fi alta. Nu cine sustine pe cine conteaza, ci de ce.
Radu Beligan a spus ca-l sustine pe Ponta pentru ca e tânar si energic si el crede în tineri, „care sunt capitalul nostru cel mai de pret”. Criteriile pentru o functie atât de înalta trebuie sa fie valoarea, competenta, meritele reale, faptele, carisma.
Vârsta nu e niciun merit (în fond, împartasim cu totii aceeasi conditie umana si nu putem sa ne sustragem actiunii timpului), nu are ce cauta în evaluarea unui om.
Pentru ca sunt si tineri netoti, slab pregatiti, mediocri sau submediocri, obedienti, oportunisti, apatici si sunt si vârstnici plini de energie, vigurosi, creativi, cu o solida reputatie profesionala, cu notorietate câstigata prin merite.
E degradant sa evaluezi un om dupa vârsta, si sa-i asmuti pe tineri contra batrânilor si invers. Ceea ce se întâmpla la noi, în mod curent, alimentând ura noastra cea de toate zilele. Ba chiar a existat, la un moment dat, în presa, o campanie împotriva „generatiei expirate”. Care mi s-a parut de un cinism si de o badaranie incredibile.
Revin si spun, criteriile sunt importante si trebuie sa fie clare. Iar valoarea e singura care conteaza, pentru ca un om este ceea ce înfaptuieste. Ceea ce înfaptuieste bine, pentru interesul general, coerent, cu viziune, când e vorba despre un prezidentiabil.
Pentru ca, altminteri, vom înainta în ceata, ca în finalul „Morometilor”, chinuiti de nelinistitoarea întrebare: Unde mergem noi, domnule?
