Un șofer bine băut a intrat cu mașina într-un parapet

    La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Asău, în urma căruia două persoane au necesitat îngrijiri medicale.

    Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat că un bărbat de 31 ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe DC 146 pe raza localității Asău, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet aflat pe marginea părții carosabile.

    În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto dar și a unui bărbat de 31 ani, din aceeași localitate, pasager pe locul din dreapta față a autoturismului în cauză. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Orașului Comănești, unde conducătorul auto a rămas internat.



    În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"