29 martie 2024
ActualitateUn scuterist beat a cazut cu vehiculul in parau

Un scuterist beat a cazut cu vehiculul in parau

Poliţiştii moineşteni au fost sesizaţi, la data de 07 august a.c., despre faptul că un motoscuter pe care se aflau două persoane s-a răsturnat în pârâul Agăş.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 37 de ani, din comuna Agăş, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe drumul comunal, într-o curbă la dreapta a părăsit partea carosabilă şi a căzut în pârâul aflat pe partea dreaptă a direcţiei de mers, de la o diferenţă de nivel de aproximativ patru metri.

Atât conducătorul mopedului cât şi pasagerul de 42 de ani au refuzat transportarea la unitatea medicală pentru îngrijiri de specilaitate.



Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul de 37 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri