29 martie 2024
ActualitateUn scuterist beat a ajuns la spital

Un scuterist beat a ajuns la spital

La data de 31 august a.c , în jurul orei 20.30, un tânăr de 26 de ani, care conducea un moped neînregistrat pe D.J. 119 F, din localitatea Blidari, comuna Căiuţi, pe fondul conducerii sub influența alcoolului, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut în şanţul pluvial betonat de pe marginea drumului pe direcţia sa de deplasare.

Tânărul a fost condus la Spitalul Onești, unde a primit îngrijiri medicale și i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aer expirat, iar polițiștii au stabilit din verificări că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.



În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri