19 aprilie 2024
ActualitateUn nou centru de zi pentru pensionari, in Bacau

Un nou centru de zi pentru pensionari, in Bacau

Ieri, 30 mai, conducerea Primariei municipiului Bacau a inaugurat un nou centru destinat pensionarilor din capitala judetului. Este vorba despre Centrul de Zi “Clubul Pensionarilor”, situat pe strada Vasile Alecsandri, nr.25, corp D, primul dintr-un numar de 20 locatii care urmeaza a fi deschise in diverse zone ale municipiului, pentru persoanele aflate la vârsta a treia.

In noul centru pensionarii bacauani vor avea posibilitatea sa-si petreaca timpul liber in mod placut si util prin desfasurarea de activitati recreative, precum si de recuperare. In acest sens, vor beneficia de consiliere sociala, de servicii de kinetoterapie profilactica si de recuperare, de ergoterapie, ludoterapie, meloterapie etc.

In plus, pentru pensionari, la acest centru se vor organiza intâlniri intre ei care le vor da ocazia comunicarii pe probleme de interes comun, legarii de prietenii si participarii la activitati cultural-artistice si informative, in vederea prevenirii si combaterii excluziunii sociale in rândul lor.



Noul centru are o capacitate de 30 persoane/serie, in functie de activitatile organizate, iar serviciile pe care le ofera beneficiarilor sunt gratuite. Sa mai notam ca este cel de-al doilea din municipiul Bacau, primul-Centrul de Zi “Clubul Pensionarilor 60A”, Aleea Ghioceilor, nr.2 A-fiind deschis in anul 2008.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri