Un moinestean a provocat un accident cu trei victime la Suceava

0
FOTO: svnews.ro


Trei persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc pe str. Grigore Alexandru Ghica din Suceava.

Conform svnews.ro, accidentul a fost provocat de un bărbat de 30 ani din municipiul Moinești, județul Bacău, care în timp ce conducea autoturismul, în zona unei stații de combustibili, nu a păstrat distanța în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul, condus de un bărbat, de 29 ani din comuna Ulma.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani, a fost proiectat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 20 ani din comuna Dornești.

Din accident a rezultat rănirea ușoară două femei și a conducătorului auto de 30 de ani.

Toți conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar la spital li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ