Un englez și-a scos soția la vânzare pentru că îl cicălea

0


Un bărbat din Marea Britanie și-a scos soția la vânzare pe internet pentru că îl cicălea și nu îi arăta compasiune. Simon O’Kane, tatăl a doi copii, a publicat un anunț pe eBay, prin care a anunțat că o vinde pe Leandra, soția lui, pe care a comparat-o cu o mașină la mâna a doua. Totul a fost o glumă, însă acesta a constatat cu uimire că licitația a ajuns până la 65.880 de lire în numai două zile, informează Mail Online.

Bărbatul și-a descris soția ca având ”un corp decent” și ”abilități în bucătărie”. De asemenea, acesta a menționat că ”nu e nouă, a fost folosită, dar mai ține câteva mile”. La puncte slabe, acesta a menționat că soția sa scoate deseori ”zgomote care nu pot fi reduse la tăcere decât dacă îi comanzi piese noi”.

Pasionatul de mașini din Wakefield, Yorkshire, în vârstă de 33 de ani, care este inginer în telecomunicații, a publicat anunțul miercurea trecută după ce soția sa nu a arătat compasiune când acesta s-a plâns că se simte rău.

Când Leandra O’Kane a aflat despre gluma soțului său și că este scoasă la vânzare, s-a înfuriat la culme. Cosmeticiana în vârstă de 27 de ani a declarat: ”Îmi venea să-l omor. Toată lumea de la muncă a văzut (anunțul — n.r.) și a râs. Nu numai că m-a scos la vânzare, dar a folosit și o fotografie groaznică. Mereu se plânge că îi e rău, e ipohondru, apoi se duce la sala de fitness câte trei-patru ore. I-am zis că dacă se poate duce la sală nu merită să-mi fie milă de el”. ”Dacă eBay nu scotea anunțul, cine știe cât aș fi valorat?”, a adăugat ea.

O’Kane a declarat că se simte norocos că soția sa nu s-a supărat prea tare. ”Sunt foarte norocos că e așa de bună și îmi suportă toate glumele”, a spus acesta, potrivit sursei citate. Bărbatul a menționat că nu ar fi lăsat pe nimeni să o cumpere pentru că ”e prea bună”, dar că ar fi fost curios la cât ar fi ajuns licitația.

AGERPRES



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ