Solarul umple camara, Italia alimenteaza contul
In trecere prin satul Dienet, comuna Pancesti, ne-a atras atentia o gospodarie cu aer de vacanta. Casa in culori calde, terasa plina cu flori si curtea larga si dichisita pana in cel mai indepartat coltisor ne-au indemnat sa batem la poarta. Am descoperit un colt de rai, in care se traieste frumos si in care munca nu este o corvoada.
Ne-a poftit imediat inauntru stapanul casei, Ion Suceveanu, un bacauan mutat la tara in cautarea linistii, a aerului curat, a paradisului copilariei petrecute aici si la care a visat ani de zile intre peretii unui bloc. “Aici m-am nascut si aici m-am intors sa incep o noua viata, ne-a marturisit gazda noastra, prietenoasa de la primele cuvinte schimbate. Am 48 de ani, am mai fost casatorit, dar de 4 ani sunt impreuna cu actuala sotie. Am locuit in Bacau, fiecare, dar ne-am unit destinele si am ales sa ne mutam aici.” Desi locuiesc in mijlocul satului, au ales izolarea de toti si de toate. Zilele incep cu o cafea si un mic-dejun sanatos pe terasa, la 5 dimineata. Urmeaza cateva ore de munca in solar si pe campul cu legume. La ora 10 se retrag la umbra pana cand soarele isi mai pierde din putere. “Daca lucrezi organizat, nu ajungi sa cazi in genunchi de munca nici la tara, spune gazda noastra. Fiecare treaba se face la timpul sau si cu simt de raspundere.”
Gradina nu face bani de casa
Sotii Suceveanu au ridicat langa casa batraneasca o alta, mai moderna. Le ofera conditii mai bune decat la bloc, fiindca utilitatile nu depind de niciun furnizor (cu exceptia energiei electrice). In caminul lor, totul este nou. “Sa nu credeti ca ceea ce vedeti aici am facut vanzand legumele la piata, ne-a spus Frosica Suceveanu. Din munca asta nu ies bani sa ridici o casa. In cei 4 ani de cand ne-am casatorit, daca avem 6 luni petrecute efectiv impreuna. (“Suntem inca in luna de miere”, glumeste sotul.) In rest, am lucrat in Italia ca ingrijitoare la batrani cu boli psihice grave. Cand munceam fara zile libere castigam 1150 de euro pe luna. O mie ii trimiteam acasa.” Sotul a gestionat cu grija fiecare banut. Cu mana lui a ridicat casa, a facut toate instalatiile, a montat gresia si faianta. S-au sfatuit la telefon. Si mobila a ales-o singur. “Eu am cumparat doar covoarele si perdelele cand m-am intors.” Plecarile nu s-au sfarsit. Au inceput sa renoveze casa batraneasca si este iar nevoie de bani. “Incerc sa plec iarna, fiindca acum avem mult de lucru cu legumele si animalele.”
“Nu ne este platita munca, dar ne place”
“Fermierii” ne conduc mandri spre adapostul animalelor. Scroafa alapteaza purcelusii rozalii, a caror nastere stapana a urmarit-o prin telefon, din Italia. Iepurii, cainii si chiar orataniile ii primesc vesele. Alaturi este solarul cu castravetii care cresc parca sub ochii tai. Din spatele curtii porneste campul de gogosari. “Asta este specialitatea noastra, ne-a declarat Ion Suceveanu. Din ei sa mai adunam ceva bani la toamna, bani pe care ii pastram ca sa putem plati facturile de curent pana la primavara. Celelalte recolte pe care le facem nu aduc mare lucru. Le vindem la angrosisti, fiindca nu merita sa stam in piata. Daca scadem costul samantei, al lucrarilor, nu ne este platita munca, dar ne place.” Din terenul pe care il detin si il muncesc, sotii Suceveanu traiesc decent, adica au lada frigorifica si pivnita pline. Banii vin insa din Italia, ca in cazul multor familii de romani.
Doina Mincu
