29 martie 2024
ActualitateUn bacauan s-a ales cu dosar penal pentru ca si-a fotografiat votul

Un bacauan s-a ales cu dosar penal pentru ca si-a fotografiat votul

MAI a anunțat deschiderea unui dosar penal în județul Bacău pe numele unui bărbat de 35 ani care și-a fotografiat buletinul de vot în timp ce se afla în cabină, situația fiind sesizată de membrii secției de votare, a anunțat duminică Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al ministerului.

Infracțiunea este de violare a confidențialității votului, așa cum este prevăzută și pedepsită de art. 389 din Codul penal.

Un alt dosar penal a fost întocmit în județul Gorj unui bărbat de 58 ani care a agresat fizic și verbal un bătrân în apropierea secției de votare.



Oficialul MAI a mai arătat că prima sancțiune contravențională a fost aplicată de polițiștii din Călărași — 1.500 lei pentru continuarea propagandei electorale.

De asemenea, într-un sat din județul Bistrița Năsăud polițiștii au fost sesizați că mai mulți localnici au găsit în fața casei pungi cu alimente. În prezent se fac verificări dacă se respectă condițiile unei infracțiuni, a spus Dajbog.

De la deschiderea secțiilor de votare în întreaga țară au fost sesizate șase incidente.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri