29 martie 2024
InterviuUn bacauan, fotograful personal al lui Florin Piersic

Un bacauan, fotograful personal al lui Florin Piersic

„Daca as fi fost in America si i-as fi facut fotografiile lui Clint Eastwood, cum i-am facut la noi lui Florin Piersic, as fi fost milionar de mult.”

– interviu cu Nicolae (Nae) Riglea, originar din comuna Saucesti, fotograful mai multor actori monumentali ai filmului românesc

– Sunt zeci de ani de când imortalizati pe pelicula fotografica imagini ale unor artisti monumentali ai scenei românesti. De unde va vine pasiunea aceasta de a face din fotografie o arta. V-ati dorit dintotdeauna acest lucru?
– Cred ca primele fotografii le-am facut prin 1966, fiind copil, dupa ce am primit in dar de la tata un aparat de fotografiat. Asadar, primii pasi spre aceasta meserie mi-au fost indrumati de catre tatal meu. Dupa ce am terminat clasa a VIII-a, el m-a dus la Intreprinderea Poligrafica Bacau, unde am lucrat mai intâi ca ucenic. Ulterior am plecat la Bucuresti la Scoala de Poligrafie “Dumitru Marinescu”, de pe lânga Casa Scânteii, devenita dupa revolutia din decembrie 1989, Casa Presei Libere. Acolo am facut trei ani de cursuri si m-am specializat ca retusor offset, ceea ce este similar cu DTP de la computer, de astazi. Dupa absolvirea scolii am plecat in armata si la terminarea ei m-am intors in Bacau tot la Intreprinderea Poligrafica, ca retusor offset. Era o meserie superba pe vremea aceea. La offset am avut mari satisfactii profesionale. Am lucrat, printre altele, la editarea cartii lui Nichita Stanescu, „Epica magna”, a carei grafica a fost realizata de Sorin Dumitrescu (academician, pictor si grafician, prieten foarte bun cu poetul-n.n.). Imi aduc aminte când au venit amândoi la noi, in sectie, sa vada stadiul lucrarii. Am fost foarte emotionat sa vorbesc cu Nichita. Erau amândoi „afumati” bine, dar Nichita a fost incredibil! Am ramas foarte impresionat de personalitatea lui.



a2

– Care au fost primele imagini surprinse pe cliseu?
– Am invatat sa lucrez cu aparatul de fotografiat la cineclubul de la Casa de Cultura “Vasile Alecsandri” din Bacau. Aici l-am intâlnit pentru prima data pe marele actor bacauan Ion Ghelu Destelnica, un adevarat OM, de care m-a legat o strânsa prietenie. Prin el l-am cunoscut pe Florin Piersic. Venise in Bacau cu spectacolul de teatru „Oameni si soareci”. Dupa spectacol ne-am plimbat pe bulevard, pe la cinematograful „Muncitorul”, cu Florin, Ion Ghelu Destelnica si Florina Cercel. Actrita avea in Bacau o prietena buna, care, spre surprinderea mea, nu era alta decât profesoara mea de latina de la liceu. Am facut cursurile serale la Liceul „Lucretiu Patrascanu” (astazi, Colegiul National „Gheorghe Vranceanu”-n.n.). Pe profesoara mea o chema Tinela si era de o frumusete rapitoare, semana cu Sofia Loren, am vrut sa o filmez, dar a refuzat. Poate si pentru ca eu nu prea dadeam pe la orele ei. Eram ocupat seara cu filmarea prin Bacau, pe gratis, pentru cei de la Partid si Militie. Faceam pentru ei filme de cineclub. Insa, prin cineclubul din Bacau am avut ocazia sa cunosc artistii bacauani. Mi-am facut multi prieteni printre ei, dar unul era si este pe sufletul meu: marele artist Ilie Boca. Si tot prin cineclubul din Bacau m-am intâlnit si am ramas bun prieten cu greii filmului de la Bucuresti, precum Radu Aneste Petrescu, Mihai Dimitriu, Ion Popescu Gopo, Alecu Croitoru, Ion Antonescu.

– Dar apoi pasii in cariera v-au dus spre Bucuresti, chemat tot de pasiunea nestinsa pentru fotografie. Ce ati facut in Capitala?
– Niciodata nu m-am putut desprinde de aceasta pasiune care s-a transformat in meserie. Asa ca am plecat in Bucuresti si am inceput sa lucrez ca fotograf in Cinematografia Româna, la studiourile din Buftea. Am fost martorul facerii celor mai importante filme românesti, adevarate capodopere ale cinematografiei, precum „Noi, cei din linia intâi”, „Coana Chirita”, „Ciuleandra”, “Intunecare”, „Tudor Vladimirescu”, „Margelatu”, „Moara lui Califar” si altele. La studiourile Buftea am reusit sa fac cele mai bune si expresive fotografii cu marii actori români. Toate fotografiile de reclama pentru actori si filmele in care ei jucau eu le-am realizat.

– Evocati câteva nume sonore ale cinematografiei si ce impresie v-au lasat?
– Am devenit fotograful de platou al lui Florin Piersic si al lui Sergiu Nicolaescu. Cel mai mult am lucrat cu ei. Mari actori! Sergiu Nicolaescu era foarte dur pe platou pentru ca vroia sa iasa totul perfect. Am lucrat cu el la filmele „Ziua Z”, „Ciuleandra” si „Noi, cei din linia intâi”. Se lucra cu el la mare arta. Era un mare regizor si meserias desavârsit. M-am inteles cu el extraordinar de bine. Si Florin Piersic era un personaj fabulos! Am fost 10 ani si fotograful lui personal. Omul Florin Piersic este genial! Dar am avut onoarea sa-i cunosc si pe actorii Draga Olteanu Matei, Radu Beligan, Marinus Moraru, Florina Cercel, Ioana Bulca, Szobi Csech, Papil Panduru si sa lucrez cu mari operatori de film precum Puiu Marinescu, Calin Ghibu, Sandu Groza sau Nicolae Girardi. Am fost prieten si cu actorul Eusebiu Stefanescu. Viata a fost superba in Cinematografia Româneasca, dar mizerabil platita! Daca as fi fost in America si i-as fi facut fotografiile lui Clint Eastwood, cum i-am facut la noi lui Florin Piersic, as fi fost milionar de mult. In România, in schimb, nu ai parte, din pacate, de nicio recunoastere.

a3

– Si, totusi, continuati sa investiti din buzunarul dumneavoastra in proiecte de suflet, care arata ca nu v-ati tradat pasiunea de o viata. Ce ne puteti spune despre aceste proiecte?
– In prezent, am multe proiecte in derulare. Lucrez la mai multe albume care sunt dedicate Bucurestiului, Calarasiului si Gradinei Cismigiu. Dar, evident, muncesc si la albumul „Mari Actori Români”. Cea mai mare lucrare, insa, pe care o voi termina in curând este un album format A3 intitulat „Monumentele Eroilor Neamului Românesc”. Este o lucrare monumentala, la nivel national.

– Pe când un album consacrat Bacaului?
– As incerca sa fac un album cu Bacaul, pentru ca am foarte multe poze adunate de-a lungul vremii, dar nu cred ca am cu cine discuta pe plan local. De altfel, asa este in toata România. Oficialii locali nu vad in fata ochilor decât asfalt si borduri!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri