Un avocat si un lichidator judiciar, trimisi in judecata de DNA in cazul Rafinariei Darmanesti

1


„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpaților: APOSTU IONUȚ COSMIN, lichidator judiciar la „Profesional Tenarus” SPRL Onești, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni) si luare de mită si TABARCEA ALEXANDRU, avocat în cadrul Baroului Bacău, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
dare de mită.

De asemenea, a fost trimisă în judecată și inculpata SC Profesional Tenarus IPURL (fostă Profesional Tenarus SPRL), cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2010 – iulie 2011, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin, în calitate de lichidator al SC Rafinăria Dărmănești SA, a întocmit în mod necorespunzător acte specifice procedurii lichidării cu încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2006 și a dispozițiilor instanței de judecată, cu consecința prejudicierii patrimoniului societății respective și procurarea unui folos necuvenit inculpatului Tabarcea Alexandru.

Astfel, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin a întocmit Raportul nr. 501/23.07.2010 asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor precum și planul de distribuire pentru debitoarea SC Rafinăria Dărmănești SA prin care a dedus din fondurile ce urmau a fi distribuite creditorilor suma de 637.785,50 lei reprezentând, printre altele, „contravaloare onorariu avocat, aprobate de adunarea creditorilor”, cunoscând că în fapt nu exista această aprobare.

La data de 17.12.2010, Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 1467 rămasă definitivă și executorie, a dispus ca lichidatorul să modifice raportul respectiv și să distribuie creditorilor suma de 491.947,50 lei.

Ca urmare a acestui lucru, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin a convocat, în data de 28.04.2011, Comitetul Creditorilor și, la propunerea sa, a obținut aprobarea cheltuielilor cu onorariul avocaților. Cu toate că instanța dispusese modificarea vechiului Raport, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin a întocmit unul nou prin care a dedus din fondurile ce urmau a fi distribuite creditorilor suma de 608.464.lei lei reprezentând, printre altele, „contravaloare onorariu avocat, confirmate de creditori și de judecătorul sindic”.

De asemenea, cu aceeași ocazie, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin, a propus spre aprobare decontarea cheltuielilor reprezentând deplasarea lichidatorului și a colaboratorilor acestuia, evaluate la 16.322 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul produs în dauna SC Rafinăria Dărmănești SA și folosul necuvenit pentru Profesional Tenarus SPRL Onești, deși cunoștea că aceste cheltuieli au fost respinse de instanță, întrucât nu au fost dovedite.

În baza celor două rapoarte, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin a achitat către Cabinetul de avocat Tabarcea Alexandru suma totală de 565.585,12 lei, ce constituie prejudiciul produs în dauna SC Rafinăria Dărmănești SA și, corelativ, folosul necuvenit pentru Cabinetul de avocatură respectiv.

Pentru a efectua aceste acte contrare atribuțiilor sale de serviciu urmate de obținerea unui folos necuvenit pentru inculpatul Tabarcea Alexandru, în lunile noiembrie și decembrie 2010, în temeiul unei înțelegeri anterioare, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin a primit de la acesta din urmă suma totală de 93.925 lei.

În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil și a unui teren ce aparțin inculpatului Tabarcea Alexandru.
De asemenea, a mai fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în contul inculpatei Profesional Tenarus IPURL, deschis la o unitate bancară.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Sursa: Comunicat DNA



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Pentru incalcarea legii cu buna stiinta chiar de catre cei care au fost pregatiti s-o aplice, pedeapsa ar trebui sa fie exemplara, altfel societatea romaneasca risca generalizarea coruptiei!

LĂSAȚI UN MESAJ