Christine Madeleine Odette Lagarde, director general al Fondului Monetar International, ne-a facut onoarea, ca si predecesorii dumneaei, sa ne viziteze tara. O vizita cu nuante pozitive: a venit sa ne dea, nu sa ne ia, spun optimistii.
Pesimistii afirma ca a venit, in primul rând, sa ne ia, sa ne ia dobânda pe imprumutul deja aflat in derulare. Super-pesimistii nu mai umbla la nuante si zic ca doamna director general a desantat la Bucuresti sa ne ia si pielea de pe noi sau, mai precis, ce a mai ramas din jupuirea din 2010, executata de Emil Boc, cu asistenta de specialitate a presedintelui Basescu.
In aceasta vara fierbinte nici nu prea avea unde sa mai iese la aer, in America Centrala FMI si-a incheiat mandatul, a falimentat tot ce mai era, prin Africa nu are cui da bani, iar in Europa, ei, in Europa mai este de pascut. Partenerul stabil si onest este România, urmeaza Bulgaria si ceva tari din regiunea baltica. Ce frumos vorbeste doamna Lagarde: România a realizat, impreuna cu FMI si partenerii lui – Comisia Europeana si Banca Europeana – lucruri frumoase, cele mai frumoase.
Pai, cum nu! Cine-si mai permite sa traga 20 de miliarde de euro din punga prea nefolosita in ultimii ani a institutiei bancare mondiale? Imediat ce doamna banchera mondiala urca scarile avionului, au inceput negocierile pentru incheierea unui nou acord cu FMI. Un episod a pus-o totusi pe gânduri: Ungaria i-a cerut sa-si retraga misiunea de la Budapesta, de aceea a lasat scris pentru negociatorii din România s-o lase mai moale cu conditiile impuse la semnare. Sunt, am citit si eu, trei nivele de negociere a acordurilor cu FMI, unul de baza, negociat la sânge, când tara semneaza si ia imprumutul, cum este cazul României in 2010, unde nu se discuta ci se executa conditiile impuse.
Al doilea nivel este cel denumit “manta de ploaie”, cum se ntâmpla acum cu acordul pe care il negociem, conditiile sunt mai lasce, nu tragem banii, acordul ne asigura o alta credibilitate in plan extern. Problema este sa-l vad eu pe acela care sta cu bornanul cu miere in casa si nu se dedulceste.
Conturile de la Pensii, Somaj, pentru plata functionarilor sunt epuizate, stoarse, Guvernatorul BNR s-a jurat ca nu mai deschide tiparnita, iar românii au intrat in concediu, altii, amenintati de spectrul disponibilizarilor protesteaza in fata Ministerului Finantelor, unde se discuta si se proiecteaza lucrurile frumoase promise de FMI.
Al treilea nivel al acordului cu FMI este cel “de catifea”, semnezi, nu poti trage bani, nu ai conditii de indeplinit. Este ceea ce isi doreste acum Polonia, este ca un tun de imprastiat norii aducatori de grindina. FMI invata, chiar daca invata greu, numai noi semnam cu ochii inchisi si spunem “Sa traiti!, mai poftim”.
