28 martie 2024
CulturăUmberto Eco si infinitele lecturi posibile

Umberto Eco si infinitele lecturi posibile

Jean Auguste Dominique Ingres a introdus ordine in repaus, in vreme ce Paul Klee a incercat sa introduca ordine in miscare. Ii placea des sa spuna asta. A si asezat acest gând ca motto la una dintre cartile sale. Nu ne-a spus explicit ce incerca el sa faca, dar cred ca a introdus ordine in discursul gândirii care era insetata de profunzimi. A fost filosof, semiotician, romancier, eseist, publicist. A scris tratate stiintifice, dar si carti pentru copii. Vreo cincizeci de universitati l-au incarcat cu lauri, dar aplauzele nu l-au impovarat. A ramas mereu admiratorul discursului care pretuia sinceritatea fara zorzoane, isi savura clipele de izbânda cu umor. Spunea, de pilda, ca a avut nenorocul sa scrie ,,Numele trandafirului” mai pe la inceputurile carierei de romancier, pentru ca apoi, romanele pe care le publicase, celebre si ele – „Pendulul lui Foucault”, „Insula din ziua de ieri”, „Baudolino”, „Misterioasa flacara a reginei Loana”, „Cimitirul din Praga” sau „Numarul zero” – sa aiba ca efect cresterea tirajului unei noi editii a … romanului „Numele trandafirului”… Semioticienii il studiaza având creionul in mâna, cei care-i savureaza eseurile din „La Republica” au mereu zâmbetul pe buze. A fost una dintre constiintele mari si bune ale ultimelor secole. Il pastrez pe Umberto Eco in suflet, lânga Karl Popper, ca pe prietenul care nu mi-a tradat nicio asteptare.
M-a ajutat sa izbutesc in disputa cu toate canaliile care-au incercat sa se agate disperat de beregata mea, intrucât i-am urmat sfatul: „Mintea dintotdeauna, si de mâine, ne spune ca daca cineva te ataca cu un cutit ai dreptul sa ripostezi macar cu un pumn; dar daca (…) stii ca doar cu un pumn iti trimiti adversarul pe Luna, ca impactul provoaca farâmitarea satelitului nostru, ca sistemul gravitational intra in perturbatie, ca Marte se ciocneste cu Mercur si asa mai departe, gândeste-te o clipa – s-ar putea ca o catastrofa gravitationala sa fie exact ce voia adversarul tau. Si ca tocmai n-ar trebui sa-i faci pe plac” („Pliculetul Minervei”, Humanitas, Bucuresti, 1922, pag. 16).
M-a luat frumos apoi de guler, trezindu-ma dintr-un anume somn dogmatic, atunci când mi-a deschis clar ochii catre intelegerea faptului ca „1) operele <>, intrucât sunt in miscare, se caracterizeaza prin invitatia de a face opera impreuna cu autorul; 2) la un nivel mai inalt (…) exista acele opere care, cu toate ca sunt desavârsite sub aspect fizic, sunt totusi <> unei germinari continue de relatii interne pe care consumatorul trebuie sa le descopere (…); 3) orice opera de arta, chiar daca este produsa conform unei poetici explicite sau implicite a necesitatii, este in mod substantial deschisa unei serii virtual infinite de lecturi posibile, fiecare dintre ele facând opera sa retraiasca potrivit unei perspective, unui gust, unei executii personale” („Opera deschisa”, Paralela 45, 2002, pag. 71).
Desi programele disciplinelor Filosofie si Psihologie nu l-au inclus inca in continutul lor, am fost la aceste cursuri mereu cu gândul la Umberto Eco, si, intr-un rând, atunci când vorbeam despre nevoia dezmortirii spiritului din noi, citându-l – ,,Autorul ofera (…) consumatorului o opera care trebuie desavarsita; nu stie in ce fel va fi dusa la capat opera, dar stie ca opera dusa la bun sfârsit va fi, totusi, intotdeauna opera sa, nu o alta, si ca, la sfârsitul dialogului de interpretare, va fi concretizata o forma care este forma sa, chiar daca organizata de altcineva…”(Ibidem, pag. 69) – am auzit aplauze, de parca el era chiar printre noi.
M-am intrebat mereu de ce este atât de seducator Umberto Eco. Poate si datorita faptului ca, desi discursul sau vizeaza mereu esentele, permite fiecarui cititor accesul catre acestea. Cât de profund avanseaza aceasta aventura a lecturii fiecaruia dintre noi catre aceste esente, aceasta este o alta cuceritoare poveste…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri