Dogar, petrolist, maistru de case

Vremea mesterilor de la sate priceputi la toate este pe sfarsite. Generatiile tinere au invatat o meserie, iar daca au ramas someri s-au imprastiat prin lume. La Beresti-Tazlau l-am cunoscut pe ultimul dogar din zona. Cand fibra de sticla a detronat lemnul, a devenit mester de case. Cu firea sa hotarata si sanatatea-i de fier, daca oamenii din zona vor avea nevoie la un moment dat de nave spatiale, nea Costache Tingiiala va fi cel care le va mesteri.

Costache Gheorghe Tingiiala. Asa se prezinta barbatul ars de soare care apare din subsolul casei la care lucreaza. Si adauga: „Nu doar Gheorghe Tingiiala, ca atunci ala-i frate-miu. Suntem doi frati Gheorghe. Tata i-a spus notarului cum il cheama pe el, ca sa treaca initiala pe certificatul de nastere, dar omul a inteles ca-mi pune doua nume. Am castigat si o lada de bere pe chestia asta. Am pus pariu cu unii care il stiau pe frate-miu ca si eu sunt Gheorghe. Cand le-am aratat buletinul au inghitit in sec.” Costache Tingiiala este un fel de mester bun la toate in Beresti-Tazlau. De la tatal sau a deprins cum sa ciopleasca lemnul si sa incheie butoaie, societatea dinainte de 1990 l-a vrut petrolist, iar capitalismul romanesc l-a transformat in somer. Cel mai bun maistru i-au fost ultimii 10 ani cand, fara loc de munca si departe de varsta de pensionare, a trebuit sa-si castige traiul. „Am lucrat 25 de ani la Petrol, ca mai toti de prin sat. Dimineata plecau trei autobuze cu muncitori la trei schele. S-au dus toate, au trecut. In 1999 a inceput declinul. Am luat 36 de milioane plati compensatorii. 22 le-am pus la CEC, la devalorizat. Mi-am cumparat si un cal. Cu atat am ramas de la Petrol.” Acum, la 59 de ani, trebuie sa mai astepte 6 pentru a primi pensie.

Dogaria nu mai merge

Meseria sa de inceput, dogaria, nu prea mai are cautare. Cand era tanar, curgeau comenzile. „Si in armata am lucrat asta. Scrie si pe livret. Nu aveam scule. Mi le-am construit singur. Chiar am fost rugat sa raman la Galati dupa stagiu si imi pare rau ca nu am facut-o. Acum, putini mai vor butoaie, ca s-au umplut targurile si pietele de tot felul de alte materiale. Cand am vreo comanda castig cam 3 milioane la un butoi de o suta de litri. Lucrez o saptamana.” Lemnul bun, de salcam sau de stejar, este tare scump. „Clientii nu se indura sa dea 23 de milioane pe un metru cub de lemn si sa plateasca si manopera.” Prin urmare, s-a reorientat.

Sase mesteri mari

L-am gasit lucrand la casa unui nepot. „La negru”, glumeste. „Suntem 6 frati, toti priceputi la constructii. Daca unul are ceva de ridicat, toti lucram, ne ajutam.” Casa pe care o ridica acum este cu proiect in regula. Subsolul pare un buncar. Se vede ca mesterii-frati lucreaza cu simt de raspundere, ca pentru ei. „Sunt dintr-o familie cu 10 copii. De mici am muncit. Am invatat de la parinti si de la viata sa facem de toate. Acum, copiii nostri nu mai sunt asa. Ai mei sunt prin Italia si prin Germania. Din 5, am unul in tara, la Onesti. Il chem sa vina acasa si el ma intreaba daca a plouat. Cand ii spun ca da, zice ca nu vine inca. Cica-i noroi la tara. Altfel, o duce bine la oras.” Costache Tingiiala rade duios de „mofturile” fiului. Nu se plange de nimic. Este sanatos (ultima data a fost bolnav la 8 ani) si se odihneste numai noaptea si duminica (dar si atunci numai dupa ce a ingrijit de animale). Este fericit cand ciopleste lemnul, cand amesteca mortarul si cand vede ridicandu-se de la pamant o casa.
Doina Mincu


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ