Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen” a finalizat un mare proiect multilateral Comenius, denumit „The fairytale of the European G(old)en future”, finantat de Comisia Europeana. In luna mai a fost ultima intâlnire, in Vila Pouca de Aguiar – Portugalia.

Derulat pe o perioada de doi ani, la proiectul coordonat de CTC „N.V.Karpen” au participat unitati de invatamânt din Turcia, Slovenia, Lituania, Portugalia, Grecia, Polonia, Italia, Letonia, Turcia. „Acest proiect are ca obiectiv principal dezvoltarea la tineri a abilitatilor si competentelor psiho-socio-profesionale pentru a ramâne sanatosi si activi pe tot parcursul vietii, in vederea mentinerii statul de cetatean activ si valoros, chiar si la o vârsta inaintata”, a explicat prof. Anca Stamatachi, coordonator.

Activitatile proiectului s-au integrat intr-un jurnal imaginar in care personajul principal a fost adolescentul din zilele noastre ce a facut un salt temporal in anul 2062, unde s-a intâlnit cu el insusi la etapa batrânetii. Aceasta teleportare imaginara a tânarului in viitor a fost povestita si pastrata intr-o carte intitulata „Amintiri din viitor” ce cuprinde intre paginile ei toate perioadele vietii unui om: adolescenta, tineretea, maturitatea, batrânetea.

Prin acest jurnal, tânarul a fost ajutat sa invete si sa se adapteze la toate provocarile vietii, acumulând si valorificând in fiecare stagiu de vârsta diverse competente, abilitati, deprinderi, atitudini si comportamente, pentru ca atunci când va ajunge la anii batrânetii, sa fie activ si autonom in societate, in ciuda vârstei inaintate.

Batrânul european din anul 2062

La ultima reuniune de proiect din Portugalia, activitatile s-au centrat pe intregirea cartii virtuale, cu ultimul capitol experiential al personajului proiectului – batrânul european din anul 2062. Echipa Comenius a colegiului bacauan a fost reprezentata de profesorii Anca Stamatachi, Daniela Andronic, Clara Martis si eleva Mihaela Solomon, care a participat la vizite de documentare, workshop-uri, activitati cultural-artistice.

„Dintre produsele finale ale acestei reuniuni ce vor fi integrate in capitolul «Amintiri din batrânete» ale cartii virtuale «Amintiri din viitor» sunt DVD-ul «Sketch-uri in viata si imaginatie» si DVD-ul cu prezentarile partenerilor ce transpun in plan imaginativ viata batrânului din 2062 ce impartaseste generatiei viitoare experienta acumulata in toate etapele existentei sale”, a conchis profesorul coordonator.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ