28 martie 2024
EvenimentTrei sate au trecut din „oglinda timpului” in lumina tiparului

Trei sate au trecut din „oglinda timpului” in lumina tiparului

Note, observatii, documente si imagini fotografice adunate pe parcursul a zeci de ani de profesoarele Tatiana Galan si Mariana Gârmacea, din satul Frumuselu (comuna Glavanesti), au fost adunate intr-o carte si au vazut lumina tiparului in acest miez de vara. Cartea, care poarta un titlu pe masura stradaniei lor, „In oglinda timpului – Muncelu, Fundatura si Frumuselu de Glavanesti, judetul Bacau”, a beneficiat, in redactare si editare, de aportul conf. univ. dr. Ioan Danila, in calitate de coordonator, si a aparut, cu sprijinul financiar al Primariei si Consiliului Local Glavanesti, sub auspiciile Editurii Egal, din Bacau, in colectia „Universum Bacoviensis”.

Lansarea cartii, care insumeaza aproape 700 de pagini de texte, fotografii si reproduceri dupa documente, a avut loc chiar de Zilele comunei Glavanesti, pe 26 iulie, la Biserica „Sf. Arhangheli”, din Frumuselu, si la doua zile dupa ce satele Glavanesti si Frumuselu au implinit 587 de ani de atestare documentara. La eveniment au fost prezenti, alaturi de fiii satelor, deputatul Ioan Melinte, dr. Constantin Popa (unul dintre autorii primei monografii complete a comunei Glavanesti, aparuta acum doi ani), primarul comunei, Gheorghe Tilibasa, Vilica Munteanu, directorul Arhivelor Nationale Bacau (moderatorul prezentarii de carte), doua dintre fiicele regretatului scriitor Sergiu Adam (fiu al satului Frumuselu), preotii care au slujit sau slujesc in comunitatile din comuna Glavanesti, jurnalisti.

„Este – a spus Vilica Munteanu – o carte scrisa mai putin pe baza izvoarelor documentare de arhiva, de cercetare exhaustiva, si mai mult pe baza unor marturii si documentare ale unor persoanlitati. O carte despre oameni, despre trei sate ale comunei Glavanesti, depre institutiile acestora. Dar, cum am putea vedea satul fara oamenii lui? Mai ales atunci când din aceste sate s-au ridicat o serie de personalitati care fac cinste neamului românesc.”



Nu intâmplator, cartea incepe cu câteva documente, marturii ale unor personalitati ale satelor, de la unii chiar fragmente din opera lor, din corespondenta. Dar, mai ales gasim aici sufletul localitatilor – datini, obiceiuri, legende ale locului. Aflam, astfel, amanunte despre invatamânt, cultura si spiritualitatea satelor, vizualizam mental chipuri si voci din trecut (invatatori, profesori, preoti si chiar familii intregi), cunoastem personalitatile care isi au obârsia in aceste sate. „Ca si monografia comunei Glavanesti, la care am lucrat – a spus Constantin Popa -, lucrarea de acum are acelasi scop nobil : de a sensibiliza generatiile urmatoare pentru pastrarea si transmiterea traditiilor culturale stramosesti de pe Valea Zeletinului.”

„A venit rândul satelor Muncelu, Fundatura si Frumuselu sa primeasca un buletin de identitate prin aceasta carte. Lucrarea lansata acum are doua vieti, cea autentica adunata in cinci volume de jurnal, de manuscris realizat cu râvna si talent de profesoara Tatiana Galan, si cea revelata prin lumina tiparului. Lucrarea este, din punctul de vedere al canoanelor monografice, una atipica. O profesoara de limba si literatura româna, Tatiana Galan, si una de istorie-geografie, Mariana Gârmacea, si-au dat mâna pentru a concentra in pagina cât mai multa informatie si imagine. Cine parcurge cu grija materialul din carte va intelege ca se afla in fata unui roman special, ai carui eroi coboara dintr-o lume a secolelor de mult apuse, pentru a ne glasui tot in româneste despre ei, dar de fapt despre vietuitorii din cele trei asezari.”

Conf. univ. dr. Ioan Danila
Petru Done

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri