28 martie 2024
ActualitateTrei firme din Bacau, implicate in mafia alcoolului

Trei firme din Bacau, implicate in mafia alcoolului

Membrii gruparilor, infiintate la inceputul anului, pe raza judetelor Brasov, Covasna, Bacau, Braila si Harghita, actionau prin intermediul mai multor firme “fantoma”, spun procurorii DIICOT Galati, in principal SC PPS Serv Company SRL Tg. Mures.

In perioada ianuarie – octombrie 2014, s-au achizitionat peste 138.000 litri alcool medicinal denaturat reversibil care a fost apoi transformat in alcool etilic si vândut ilegal catre diversi beneficiari, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata taxelor si impozitelor fiind de peste 1,2 milioane euro.

Alcoolul etilic era produs prin transformarea alcoolul medicinal denaturat reversibil, cumparat de la SC Larlexmar SRL Braila – societate ce face parte din grupul de firme Marex SA Braila. In februarie 2014, in grupare intra si Dumitru A., din Bacau, agent comercial la Selgros. Rolul acestuia ar fi fost acela de a facilita cumpararea unor cantitati de alcool medicinal de la SC Seiland SRL Bacau si SC Massive Medical Distribution SRL Bacau, alcool ce provenea de la grupul de firme Marex Braila.



In aceeasi perioada, a fost cooptat in grupare si Razvan-Vasile P., administrator la SC Seiland SRL Bacau. Cei doi sunt cercetati pentru constituire de grup infractional organizat si complicitate la evaziune fiscala in forma continuata.

Pe strada Tolstoi se afla depozitul intermediar de alcool sanitar

Liderii gruparilor erau doi inculpati din Covasna si Harghita care controlau intreaga activitate si luau toate deciziile privind operatiunile de cumparare a alcoolului medicinal, de prelucrare a alcoolului etilic, de depozitare, renaturare si comercializare a acestuia pe piata. Pe un alt palier, erau membri ai gruparii care se ocupau de renaturarea si filtrarea alcoolului medicinal, transformarea in alcool etilic cu concentratia de 70 de grade si distribuirea lui pe piata.

Din luna mai, unul dintre inculpati isi infiinteaza propria grupare in localitatea Bod, din Brasov, si cumpara alcool medicinal de la societatile Marex Braila si Seiland Bacau, prin intermediul lui Dumitru A., angajat al Selgros, dupa care il transporta in localitatea Bod, unde era montata o instalatie clandestina de filtrare a alcoolului medicinal.

Din investigatiile procurorilor a rezultat ca trei societati din Bacau – Seiland, Massive Medical Distribution si Fast Total, au fost folosite de membrii retelei pentru a intermedia cantitati de alcool medicinal denaturat necorespunzator. Mai precis, Dumitru A. si Razvan Vasile P. cumparau alcool denaturat reversibil de la Marex Braila pe care apoi il vindeau membrilor gruparii pentru renaturarea lui si comercializarea alcoolului etilic rezultat.

Mare parte din activitate, mai spun procurorii, se desfasura la imobile din str. Republicii 188 si 157, din Bacau, unde isi aveau sediile societatile Seiland si Fast Total, dar si intr-un imobil de pe str. Tolstoi 12, unde se afla un depozit intermediar unde ajungeau cantitatile de alcool sanitar cumparate de la Marex Braila. De aici, membrii gruparii preluau alcoolul, iar dupa filtrarea lui, alcoolul etilic rezultat era vândut ilegal, fara plata taxelor si impozitelor aferente.

Alcoolul etilic era ambalat si vândut unor persoane din Covasna, Harghita si Brasov, urmând sa fie folosit in producerea de bauturi alcoolice contrafacute, astfel fiind prejudiciat bugetul statului prin neplata accizei.

Pâna la acest moment, se estimeaza o paguba de peste 5,7 milioane lei (circa 1,2 milioane euro). Procurorii sustin ca membrii retelei se aprovizionau cu spirt medicinal si de la retaileri, in special Selgros, prin utilizarea unor legitimatii de clienti emise de societati “fantoma”. In acest caz, inculpatii tineau legatura cu reprezentantii de vânzari din magazinele retailerilor (in Bacau, cu Dumitru A.), pentru a stabili momentul prielnic de preluare a spirtului medicinal. Dumitru A. si Razvan Vasile P. au dat declaratii in fata procurorilor in care si-au recunoscut faptele.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri