29 martie 2024
ActualitateTrei asociatii de proprietari ramân in continuare fara caldura

Trei asociatii de proprietari ramân in continuare fara caldura

Bacauanii arondati asociatiilor de proprietari care au refuzat pâna la aceasta data sa semneze contractul de furnizare cu Thermoenergy Group SA, ramân in continuare fara caldura. Daca vineri se vorbea de patru asociatii de proprietari – Asociatia de proprietari nr. 116, Asociatia de proprietari nr. 96, Asociatia de proprietari nr. 100 “Primaverii” si Asociatia de proprietari 100A – luni, mai ramasesera trei asociatii pe lista conducerii Thermoenergy.

“La Asociatia de proprietari nr. 96 am reevaluat situatia si am descoperit ca era vorba doar despre doi consumatori. Se pare ca in luna ianuarie 2015 nu a existat consum si prin urmare, conducerea asociatiei nu mai este interesata sa reinnoiasca contractul de furnizare”, a declarat Narcisa Antoneac, purtator de cuvânt la Thermoenergy Group SA Bacau. In ceea ce priveste situatia celorlalte asociatii care nu au semnat cu furnizorul de agent termic, lucrurile sunt in acelasi stadiu: asociatiile vor act aditional la contract, insa, Thermoenergy nu este dispus sa cedeze complet in favoarea reprezentantilor consumatorilor.

“Astazi (luni, n.r.) nu ne-a contactat niciun reprezentant al asociatiilor care nu au contract cu noi. Am continuat cu blindarea conductelor in zona de nord a orasului, iar pe locatarii care ne-au intrebat de ce facem acest lucru i-am indrumat catre asociatia de proprietari sa caute raspunsuri”, declara Radu Palade, director general Thermoenergy Group SA. Ioan Chirila, presedintele Asociatiei de proprietari spune ca angajatii Thermoenergy nu fac altceva decât sa instige populatia la revolta. “Din 493 de apartamente, câte sunt in asociatia noastra, 30 de familii au semnat conventii individuale cu CET si doar 70 de apartamente au relatii directe cu noi.



Am fost mandatat de Comitetul Executiv al asociatiei sa negociez si sa semnez contractul de furnizare cu Thermoenergy numai in conditiile acceptarii de catre furnizor a Actului Aditional care va face parte integranta a contractului supus negocierii si semnarii, deoarece contractul in cauza va produce efecte numai impreuna cu actul aditional. Lipsa si nerespectarea acestuia de catre furnizor exonereaza utilizatorul de efectele si consecintele neinsusirii si nerespectarii contractului incheiat si semnat”, spune Ioan Chirila.

In cazul in care locatarii doresc ca asociatia sa semneze contractul de furnizare in varianta elaborata de Thermoenergy, presedintele Chirila va convoca pe 16 martie 2015 Adunarea Generala si va supune dezbaterii aceasta propunere. Daca locatarii vor sa urgenteze semnarea acestui contract, vor trebui sa dea in scris faptul ca isi asuma toate problemele generate de forma actuala a contractului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri