Tramvaiul Democrație

•Guduratul. De Paște, televiziunile ne-au arătat, insistent, mai multe mutre politice și „vedete” de tot felul care se apropiau de altar de parcă ar fi vrut să se urce pe el, cu statut de sfinți. Mi s-a părut că aceste caraghioase figuri, care păcătuiesc cotidian și merg la slujbe de câte două ori pe an, se gudură pe lângă Dumnezeu, nu se închină.

•Succes? Centrul de interes zămislit de mass-media a fost, zilele trecute, cuplul Ghiță&Poliția. Zice-se că reținerea lui Ghiță este un mare succes al Poliției. Eu cred în insuccesul Poliției, cea care, de Crăciun, l-a scăpat din ochi (eufemism, desigur) pe Ghiță. Mi-ar putea spune Poliția cât mă costă pe mine, plătitorul de impozite, capturarea evadatului?

•Enceladus. Se reîncălzește, cu mărturii noi, ciorba alegerilor trucate la prezidențialele din 2004 și 2009. Tot felul de servicii și (de)servicii și-ar fi dat silința. Corupție electorală, financiară etc. Recent, cei de la NASA au descoperit faptul că Enceladus, satelit al lui Saturn, ar găzdui forme de viață. Ce minunat ar fi dacă toți politicienii din România s-ar muta definitiv pe Enceladus! Să se corupă / bălăcărească / sfâșie reciproc într-o mahala cu un circuit toxic închis. Să ne lase în pace.

•Un tramvai numit… Democrație. „Un tramvai numit Dorință”, piesa lui Tennessee Williams, vizează destinul comun al unor personaje: ratarea. Potrivit The New York Times, Erdogan a comparat democrația cu un tramvai din care poți cobori atunci când ajungi la destinație. Recentul referendum i-a oferit autocratului ocazia de a coborî din acest tramvai. Europenii normali sunt oripilați, Trump exultă. Scandalul (priapismul politic, zice Dorin Tudoran) etern și prezența unui orizont mioritic gravid de cețuri periculoase sunt simptomele coborârii noastre zilnice din tramvaiul numit… Democrație.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"