19 aprilie 2024
CulturăTineri muzicieni din America, Europa și Asia deprind arta dirijoratului simfonic la...

Tineri muzicieni din America, Europa și Asia deprind arta dirijoratului simfonic la Bacău

Zece tineri muzicieni din SUA și câte unul reprezentând Canada, Singapore, Coreea de Sud, Franța, Japonia și România participă, începând de luni, timp de două săptămâni, la cursurile internaționale de dirijorat organizate în sălile Ateneului din Bacău de Filarmonica “Mihail Jora” din municipiu.

Cursurile se desfășoară în parteneriat cu Conductors Institute, instituție renumită în lume pentru perfecționarea în arta șefului de orchestră, și Universitatea din Greesboro, ambele din Carolina de Sud (SUA).

Lecțiile sunt ținute de profesorii dirijori americani Robert Gutter și Charles Gambetta, precum și de Ovidiu Bălan, director de onoare al simfonicului băcăuan, cel care a învățat dirijoratul de la renumitul Leonard Bernstein.



Cei trei șefi de orchestră au prefațat cursurile aflându-se la pupitrul Orchestrei simfonice băcăuane pentru a dirija în fața participanților interpretarea unor lucrări din creația compozitorilor Beethoven, Schubert, Wagner, Ravel, Șostakovici, Ceaikovski, Verdi.

“Conducătorii de curs sunt renumiți profesioniști în arta dirijoratului, având o vastă experiență academică, profesională, dar și în marketigul muzical, iar învățăceii provin din rândurile tinerilor instrumentiși ori soliști vocali dornici de a reuși într-un domeniu dur, deosebit de competitiv în momentul de față pe plan mondial, prin dorința de a prinde abilitățile și chiar tainele unei meserii dificile de la profesioniști dornici de a-și împărtăși cunoștințele și experiența”, a explicat pentru AGERPRES Pavel Ionescu, directorul Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău.

Potrivit maestrului Ovidiu Bălan, evenimentul are consecințe benefice atât pentru tinerii muzicieni care “au șansa de a învăța beneficiind și de instrumentiștii unei orchestre simfonice, fapt dificil de atins în prezent în multe zone, chiar de tradiție muzicală, din lume datorită costurilor mari și programului încărcat al multor formații simfonice”, dar și pentru colectivul simfonicului băcăuan care, astfel, “își lărgește modalitățile de receptare a partiturilor muzicale cu inovații de interpretare propuse de cursanți, chiar pentru unele partituri celebre”.

PUBLICITATELecțiile de dirijorat au programate, în prima din cele două săptămâni de desfășurare, discutarea, individuală ori folosind sprijinul a unor grupuri mici de instrumentiști, a partiturilor alese studiu urmat de punerea în concert a unor cunoscute partituri din repertoriul clasic simfonic. În partea a doua a cursurilor participanții vor studia și realiza concertistic lucrări din repertoriul romantic simfonic.

Tinerii dirijori își vor putea materializa efortul în fața publicul meloman prin intermediul a două concerte programate la finele cursului mare a Ateneului băcăuan.

“Profesorii noștri ne furnizează critici constructive, încurajatoare pentru viitorul nostru ca dirijori de orchestră. Nu există nici oglinzi, nici muzică înregistrată pentru a ne deprinde să conducem o partitură, ci mă aflu, fapt remarcabil pentru care mulțumesc organizatorilor, în contact direct cu muzicieni care cunosc, la intimitate, lucrările pe care aplică studiul nostru și cu o orchestră adevărată dispusă să îmi suporte greșelile, dar și viziunea pe care doresc să o dau unor creații clasice”, a declarat pentru AGERPRES americanul Charley Anderson .

Canadianca Melissa Biroun, care înregistrează alături de americanca Dana Ihm și singaporeza Livia Gho premiere feminine la cursurile de dirijorat de la Bacău, se arată impresionată atât de “posibilitatea de a efectua studiul cu profesori de dirijat renumiți în lume”, precum și de “accesul la o orchestră simfonică profesionistă ai cărei membri sunt de o amabilitate deosebită”.

“Inițiativa Filarmonicii din Bacău de a crea un cadru pentru deprinderea tainelor ori aprofundarea cunoștințelor într-o profesie artistică ce nu prea are în lume condiții de învățare în condiții practice, ci mai mult teoretice, din cauza puținelor grupări simfonice dispuse să se pună la dispoziția unor învățăcei, este remarcabilă. Și, de asemenea, de remarcat este amabilitatea gazdelor etalată față de noi, tineri angajați către o carieră profesională la pupitrul unei orchestre ori grup simfonic”, a spus pentru AGERPRES sud-coreeanca Sung Han.

De altfel, mulți dintre cei 129 de cursanți, reprezentând 38 de țări ale lumii, care au urmat cursurile de dirijorat la Bacău în deceniul ce a trecut de la debutul manifestării “au astăzi propria formație simfonică, ori chiar sunt angajați în calitate de dirijori ai unor cunoscute grupări muzicale din lume”, a precizat Pavel Ionescu, directorul Filarmonicii băcăuane.

Ca în fiecare an, șeful de promoție al cursurilor va conduce, în stagiunea viitoare, unul din concertele Orchestrei simfonice “Mihail Jora” din Bacău, iar cei mai buni vor fi invitați să se perfecționeze în cadrul renumitului Conductors Institute din SUA.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri