Tg. Ocna: Au reparat conducta dar au uitat sa dea drumul la apa

3


Intamplare de pomina la Targu Ocna: locuitorii orasului au stat doua zile fara apa din cauza unei avarii iar, dupa ce aceasta a fost reaparata, au mai stat cateva ore fara apa deoarece muncitorii au uitat sa dea drumul la vana care dadea apa la jumatate de oras.

Locuitorii orasului Tg. Ocna au stat doua zile pe uscat. Luni, nu au avut apa potabila deoarece Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB), care are un proiect de investitii in zona, a efectuat niste lucrari la conducta de alimentare care vine de la Valea Uzului, ceea ce a afectat mai multe localitati situate de-a lungul magistralei.

“Apa a fost oprita, iar marti, când i-au dat drumul, din cauza socului a cedat o imbinare intre doua conducte”, a explicat Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna.

Afectate de aceasta avarie au fost locuintele din cartierul Galean, zona Vâlcele si cea din jurul Salinei. Echipa CRAB, care lucra la refacerea racordului, i-a promis edilului ca va rezolva problema in doua ore.

Intr-adevar, la 15,30 avaria era remediata si urma sa fie umplut rezervorul. “Totusi, sa nu aiba apa, pe caldura asta, e un disconfort major si pentru locuitori, si pentru turisti. Sa vii la munte, din Bucuresti, si sa nu te poti spala e foarte suparator. Din pacate, cei de la CRAB nu inteleg necesitatea celei de a doua surse de apa. Noi am facut un studiu de fezablitate pentru alimentarea de la Slanic Moldova si l-am predat celor de la CRAB, dar ei sustin ca nu e oportun. E adevarat ca alimentarea de la Valea Uzului asigura capacitatea necesara, dar când se produce o avarie ce faci?” se intreaba Stefan Silochi.

Desi reparatia s-a incheiat la ora 15.30, la ora 19.00 locuitorii orasului inca nu aveau apa. Dupa ce reprezentantii presei i-au batut la cap, insistand ca la robinete nu curge apa, responsabilii au facut verificari si au constatat ca apa nu curge deoarece vana care fusese inchisa pentru a permite efectuarea reparatiilor nu mai fusese deschisa dupa finalizarea lucrarilor…



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Bătaie de joc. Rah#t tipic românesc, delăsare mioritică tipică, prostie cât cuprinde. Pe canicula asta să oprești alimentarea cu apă la un oraș întreg, indiferent de motivul invocat, mi se pare o crimă. Se pare că cineva a vrut să se pișe pe locuitorii acestei zone.

    Eu tot nu înțeleg, cât de beți au fost meșterii lui pește prășit de au omis să mai pornească și apa? Dar cine plătește pentru disconfortul creat miilor de oameni? Hmmm, cine plătește?

  2. In zona strazilor Poet Gramada , Valcica, Zimbrului se intampla frecvent sa se uite vanele inchise dupa efectuarea lucrarilor.Mai rau e ca reprezentantii CRAB-ului vin, constata lipsa apei si nu remediaza decat dupa ce sunam toate autoritatile orasului.Deci,nu va speriati ! Va urma!

LĂSAȚI UN MESAJ