19 martie 2024
EconomieTarife mai mici la cumpărarea rovinietei

Tarife mai mici la cumpărarea rovinietei

Din această săptămână, se vor modifica tarifele rovinietei, achitată de fiecare proprietar de mașină.

Vor scădea tarifele pentru proprietarii de vehicule cu masa cuprinsă între 3,5-7,5 tone sau vehicule de pasageri care au intre 9 și 23 de scaune care solicită eliberarea de rovinietă pentru șapte, 30 și 90 de zile. Acestea vor fi de 16, 32 și 92 de euro (față de 20, 52 și 120 de euro, în prezent).

Scăderi vor fi și pentru vehiculele de transport de marfă cu 7,5 tone sub masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mică de 12 tone.



De asemenea, rovinieta de o zi și cea de 12 luni își vor păstra actualul nivel (7 euro, respectiv 560 de euro), însă pentru șapte, 30 și 90 de zile se vor plăti 28, 56 și 160 de euro (față de 35, 91 și 210 euro).

Rovinieta de o zi și cea de 12 luni vor fi tot 9 euro, respectiv 720 de euro pentru vehiculele de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum trei axe. Scăderile de tarif vor interveni în cazul rovinietei pe șapte, 30 și 90 de zile: 36 de euro (față de 45), 72 de euro (față de 117) și 206 euro (față de 270).

Pentru vehiculele de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum patru axe, rovinieta de 30 de zile și cea de 90 de zile vor costa mai puțin: 121 de euro, față de 143, și 345 de euro, față de 374.

În acest caz, se vor păstra tarifele pentru o zi, șapte zile și 12 luni (11, 55 și 1.210 euro). Neclarități sunt însă în cazul vehiculelor pentru transportul persoanelor, legea stabilind două seturi de tarife pentru aceste categorii.

Astfel, pentru vehiculele de transport cu peste nouă locuri pe scaune (inclusiv șoferul) și cel mult 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul): pe de o parte, 4 euro (o zi), 16 euro (șapte zile), 32 de euro (30 de zile), 92 de euro (90 de zile) și 320 de euro (12 luni), iar pe de altă parte, 2 euro (o zi), 20 de euro (șapte zile), 52 de euro (30 de zile), 120 de euro (90 de zile) și 320 de euro (12 luni).

Pentru vehiculele de transport cu peste 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul): pe de o parte, 7 euro (o zi), 28 de euro (șapte zile), 56 de euro (30 de zile), 160 de euro (90 de zile) și 560 de euro (12 luni), iar pe de altă parte, 7 euro (o zi), 35 de euro (șapte zile), 91 de euro (30 de zile), 210 euro (90 de zile) și 560 de euro (12 luni).

În prezent, pentru transportul de persoane în vehicule cu peste nouă și cel mult 23 de locuri pe scaune, tarifele sunt de 4 euro (o zi), 20 de euro (șapte zile), 52 de euro (30 de zile), 120 de euro (90 de zile) și 320 de euro (12 luni).

Iar pentru transportul de persoane în vehicule cu peste 23 de locuri pe scaune, tarifele sunt de 7 euro (o zi), 35 de euro (șapte zile), 91 de euro (30 de zile), 210 euro (90 de zile) și 560 de euro (12 luni).

Neclaritățile în cazul tarifelor pentru transportatorii de persoane ar fi trebuit rezolvate prin ordonanță de urgență înaintea intrării în vigoare a noilor tarife.

La autoturisme, actul normativ nu prevede nicio modificare față de tarifele actuale ale rovinietei (3 euro pentru șapte zile, 7 euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile și 28 de euro pentru 12 luni).

Amenzile pentru lipsa rovinietei sunt de la 250 de lei până la 4.500 de lei, în funcție de tipul vehiculului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri