29 martie 2024
ActualitateTargu Ocna: Furt de 5.000 de lei dintr-o firma

Targu Ocna: Furt de 5.000 de lei dintr-o firma

La data de 01.09.2015 orele 12,00 Poliţia Staţiunii Tg Ocna a fost sesizată de un reprezentant al unei societăți comerciale din localitate, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au pătruns într-un atelier al societăţii, pe un geam spart, de unde au sustras materiale de instalaţii sanitare în valoare de aproximativ de 5.000 lei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat,faptă prev. şi ped. art. 228-229 alin. 1.

Urmare a activităților specifice efectuate a fost stabilit autorul faptei și s-au intreprins demersuri pentru localizarea acestuia, iar la data de 01.10.2015, orele 15.30 suspectul a fost identificat în staţia CFR Tg.Ocna în timp ce intenţiona să părăsească localitatea, încercând să se sustragă urmăririi penale. Fiind condus la sediul Poliţiei Tg.Ocna, acesta a fost audiat recunoscându-şi fapta.



De asemenea, din extinderea cercetărilor a rezultat faptul că acesta este autor şi într-un alt dosar penal aflat în evidenţele Poliţiei Tg.Ocna, în poziție de AN, stabilindu-se faptul că, împreună cu un alt suspect, în luna iulie 2015 au pătruns într-o anexă a unei societăți comerciale, de unde au sustras bunuri constând în generatoare şi piese auto.

Faţă de suspect, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând ca la data de 02.10.2015, acesta să fie prezentat la Judecătoria Oneşti cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi pedep. de art 228 -229 alin 1 lit d alin 2 lit b din C. penal cu aplic art 77 lit a din C. pen.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri