Tanar bine baut si fara permis, la plimbare cu masina prin Bacau

8


La data de 22 august a.c. în jurul orei 03.00, poliţiştii au depistat în flagrant un tânăr de 20 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada 9 mai din municipiu, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. In primul rand ca a condus fara permis si mort beat pot spune deci pe bune 1.12mg/l in sange nu se scapa usor cu asa ceva ….. pe langa daca ar scapa doar cu suspendare parerea mea ar fi bine si m-as bucura pentru el dar na nu cred ca ar avea sanse ,

  2. Progenitura nu are un nume? Parintii sai ar trebui amendati si pusi sa faca sute de ore de munca in folosul comunitatii drept rasplata pentru educatia oferita acestui inconstient. Felicitari desteptilor, ati facut treaba buna…! In curând, daca o tine tot asa, va da foc si la casa.

    • Ba daca tot stii sa critici ce p… Mea nu te intresezi de acest caz sa vezi mai bn despre ce era vorba il stiu destul de bine pe acest baiat si nu cred ca ar trebui sa vb de parinti lui ca ar trebui amendati mai intai afla detalii pe cn mai are langa el si dupa vorbeste

  3. Nu mai comentati aiurea daca nu stiti ce s-a intamplat vedeti-va de viata voastra!si poftim progenitura???progenitura sunteti dumneavoastra dl-e/d-na.imediat stiti sa aratati cu degetul….!

  4. Stimati Domni / Doamne eu il cunosc bine pe acel baiat stiu ca nu ar fi in stare sa faca asa ceva nu-l mai vorbiti aiurea daca nu-l cunoasteti. ( nu ma refer la Andrei / Sorin) ma refer la anonimul de ( Felicitari in primu rand aici si valabil si pentru restu care vor comenta aici ) Deci parerea mea ar fi ca nu va pati cine stie ce dar in cel mai bun caz va lua intre 1-3 ani cu suspendare deci nu si-a distrus viata inca. Mai ales in situatia in care era baut are sanse. Dar permisu adio pentru cel putin 10 ani. Sper doar sa iasa din asta cat mai repede si usor.

LĂSAȚI UN MESAJ