20 aprilie 2024
OpiniiEditorialTamada pentru trup si minte

Tamada pentru trup si minte

Lumea în care traim este bolnava. La propriu. Practic, nu cred sa existe cineva care sa nu fie atins, intr-o masura mai mica ori mai mare, de o maladie. Din fericire, pentru cele mai multe dintre ele exista câte un leac.

Chiar si pentru vicii, acele pasiuni nesabuite, porniri nestapânite, patimi dracesti de care greu se-ntâmpla sa scapi si numai cu ajutor, desigur. E nevoie de timp, rabdare si, mai ales, de oameni care sa-si dedice energiile pentru a-i ajuta pe acesti nefericiti sa renunte la prostul obicei alimentat de-o viata intreaga.

Norocul – providential, as spune – este ca, la noi, in urbe, exista un loc numit, cum altfel, „Izvorul Tamaduirii”, un centru pentru consiliere, recuperare si reabilitare a persoanelor dependente de alcool si alte droguri. De câtiva ani, aici ajung sute de suflete care-si cauta alinarea, leacul, revenirea la societatea normala, la viata.

Pe aici si-au purtat pasii pierduti atât oameni scoliti din rândul magistratilor, a profesorilor, functionarilor de top, a angajatilor de la politie sau SRI, cât si simpli boschetari, femei si barbati, deopotriva, tineri sau in puterea vârstei. Caci viciul betiei, al consumului de droguri sau alte asemenea, nu-i asa?, nu alege omul dupa cât de scumpa este haina care-l imbraca, vârsta, pozitie sociala sau numarul banilor din conturile bancare.

Fiecare ratacit al vietii a venit cu povestea lui, trista ca o zi de toamna bacoviana. Mai rau e ca viciile au distrus familii, si nu doar pe indivizii prinsi in capcana lor. Insa, marea satisfactie a tuturor este ca cei mai multi au reusit sa scape de uriasa greutate a viciului care le incovoia spinarea, doar putini ramânând inchisi pe vecie in cusca nemiloasa a alcoolului sau drogului.

Aproape ca nu-ti vine sa crezi ca intreg procesul de recuperare se desfasoara in liniste, in deplin anonimat, fara disciminare si, mai ales, in totalitate gratuit. Si mai frumos este ca munca asta este prestata in totalitate de consilieri profesionisti voluntari, condusi de un preot inimos, cu totii intelegând ca, pâna la urma, menirea lor pe acest pamânt nu este sa vindece numai suflete, ci si trupuri. Ca lumea poate si trebuie sa fie tamaduita de toate maladiile care au invadat-o in toata existenta sa milenara.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri