Zilele trecute, un tânar condamnat din cauza comiterii unei tâlharii a avut curajul de a accepta sa se intâlneasca, fiind insotit de educator, psiholog si gardian, cu liceeni carora le-a marturisit drama pe care o traieste.
Povestea tânarul, care probabil nu citise din Dostoievski, despre faptul ca a acceptat aceastâ intâlnire mai ales datorita faptului ca-i era dor sa vada un fir de iarba si oameni care se misca in libertate. A sintetizat drama sa spunând ca acasa, ca adolescent, avea camera sa, in vreme ce in penitenciar imparte cu altii cincisprezece spatiul sau intim. Isi asuma insa tâlharia si credea ca drumul Golgotei la care a fost condamnat este unul care-l va lecui.
Un tâlhar este un ins care, intr-un fel sau altul, il buzunareste pe un semen de-al sau, il deposedeaza de bunuri.
Regula este buna, simpla si necontestata de cei care mai au macar usoare urme de bun simt: tâlharii care sunt trimisi la zdup, chiar daca tâlharia are ca efect deposedarea de doar câtiva firfirei. Tâlharia este un mare derapaj al fiintarii umane si trebuie pedepsita. In acest context, ma mira atitudinea celor mai multi dintre cei care au transformat politica intr-o tâlharie. Acestia cred ca politicienii prinsi la smântânitul oalelor publice n-ar trebui arestati preventiv, ci judecati in libertate. Mirarea mea are si un argument.
Vasazica, un individ aruncat in marele derapaj al tâlhariei din cauza mizeriei sociale care este un efect al incompetentei politicienilor este aruncat imediat la zdup, chiar daca paguba este minora. Ticaloasa infractiune insa ramâne.
Dar un politician care fura din buzunarul public numit oficial bugetul de stat nu este un tâlhar? Trebuie sa deposedezi pe cineva doar de câtiva firfirei ca sa fii numit tâlhar? Veti spune ca politicianul in cauza nu agreseaza, nu atenteaza la existenta noastra, motiv pentru care, fiind un tâlhar cu guler alb, manierat (?), n-ar trebui trimis urgent dupa gratii, chiar daca dovezile sunt evidente. Oare?
Dar el este tâlharul tâlharilor, intrucât, jefuindu-ne pe toti de milioane si milioane de euro, nu face altceva decât sa atenteze grav la firava noastra existenta, caci paraduirea agresiva a buzunarului public este cauza somajului cronic, a lipsei de perspectiva, sinuciderilor, mizeriei sociale. Tânarul condamnat despre care am amintit nu este decât o creatie nefericita a acestor tâlhari politici care umbla dupa ei cu armii intregi de avocati, cersesc preferinte de tot felul prin penitenciare si ne amintesc mereu ca sunt atât de nevinovati, incât sfintele calendare abia asteapta sa se imbogateasca preluându-le numele.
