Tacerile unui prizonier

Cu „Prizonierul tacerii” (Editura Junimea, Iasi, 2016), Victor Munteanu argumenteaza poematic felul in care Tacerea, devenita un fel de ostatic al Strigatului, poate zamisli redute eroice ale spiritului: „Buna seara, stati linistiti, nu sunt inarmat”/ decât cu tacerea care ma apara!” („Buna seara!”) Poetul este locuit de o Tacere ciudata, abandonata de un altul – „Sunt cât se poate de singur si caut un om/ ce si-a uitat in mine tacerea/si nu mai vrea sa si-o ia inapoi” („Pasi pe alee”) –, o Tacere in care tiuie singuratatile si tristetile lumii: „In tacerile toamnei nu mai locuieste niciun prieten./ Toti au plecat din albumul cu amintiri/ si din viata in care n-a trait niciodata./ Numai eu am ramas asa un fel de rugaminte/ si de cadere-n genunchi,/ incât niciun ecou nu-mi mai raspunde la strigat”(„Frunze cazute pe umar”).

Discursul este doldora de teme evadate din existentialism… Singuratatea: „Doar tu pe peronul pustiu,/ singur/ in rafala realitatii” („Ospatul singuratatii”). Fragilitatea fiintei umane: „Stau in mijlocul zilei de nastere,/ ziua ce ma tine ca pe o prada in hotarele sale/ si isi strânge marginile in jurul gâtului meu”(„Pe muchie de cutit”). Finitudinea si urgenta mortii: ,,Imbracat in vietile celor plecati,/ astepti ultimul mesaj/rostit in cuvinte ce nu exista in DEX” („Miresmele singuratatii”). Alienarea: ,,A viscolit toata noaptea-/troienile-au astupat cimitirul cu vrabii cu tot,/ temelia casei a inceput sa strige din incheieturi/ Si niciun drum nu mai poate ajunge pâna la mine”(„Crivat”)…
Victor Munteanu este Poet.

Vă oferim doua dintre bijuteriile sale poematice: „Azi voi împarti tacerea la vrabii,/gândurile vor naviga prin vinerea bătută în cuie/si ma voi odihni la umbra unei idei.// Neclintit in vazduhul curat ca iubirea,/un stejar se va justifica in fata câtorva sute de ciori.//Cu vorba umblata din poarta in poarta,/imi voi sterge fruntea cu o bucata de cer/ si toamna ce-mi va trece prin suflet/nu va mai putea iesi din cuvintele ei”(„Singur”). „Am intrat in pielea multor eroi de roman/si le-am trait vietile in date extreme./Faceam naveta dintr-o lume in alta/si nu mai stiam când sunt eu,/Papillon sau Mitea Karamazov.// Când urmaritorii cautau sa puna mâna pe mine,/ma ascundeam in realitatile altora.// Uneori ma ascundeam chiar intr-o sâmbata/ sau intr-un cabinet oncologic,/alteori intr-o sarbatoare nationala…// Dar niciodata n-au reusit sa ma prinda/si sa afle cu adevarat cine sunt si ce vreau”(„Deghizare”).



Criticii literari l-au asezat lânga sufletul lor. Cornel Ungureanu spune ca Victor Munteanu este „un poet important pentru anul 2016 al literaturii române”. Adrian Dinu Rachieru ii tine isonul: „Iesind din prizonieratul tacerii, infrângându-si reticentele, Victor Munteanu ne ofera o carte-eveniment, confirmând, peste ani, acel debut stralucit, premiat de Cartea Româneasca “. „Victor Munteanu se apropie (…) de un ontos al tacerii de factura eminesciana si blagiana trecut printr-un Bacovia <> de drama existentiala a Golgotei (…) Bacovianismul sau este marcat arheic, cu greutatea adevarului pe umeri” (Theodor Codreanu).

Si pentru ca astazi este vineri, sa incheiem cu un alt poem pe care-l puteti aplauda: „S-a facut vineri pe strazi si in casele oamenilor./ Unii au fost de acord/ si-au pus-o la adapost in inima lor, /altii au dat-o mai incet, sa n-o auda vecinii,/iar altii au zis c-o sa treaca si asta./// Numai cei cei ce locuiau intre doua incertitudini/au cerut timp de gândire./ S-a facut vineri prin piete, pe stadioane si-n gari/ si cei mai multi au intrat pe nepregatite in ea/ si n-au mai iesit” („Vinerea Mare”).

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"