20 aprilie 2024
CulturăTabăra Naţională de Artă „George Apostu“

Tabăra Naţională de Artă „George Apostu“

Pe tricourile tinerilor aflaţi în Centrul de Agrement Valea Budului al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bacău, între 7 şi 13 august, se puteau citi cele patru cuvinte citate în titlu, ca opţiune pentru cea de-a XV-a ediţie a Taberei iniţiate de artistul plastic Aurel Stanciu. Aflaţi în natură, şcolarii şi adolescenţii de acolo au învăţat – urmând litera filozofică a poeziei – de la toate: de la ape, de la flăcări, de la umbră, de la stâncă, să aibă „statornic drum“, să întrevadă că „toate-s numai scrum“, „cum să taci şi să veghezi“ şi, respectiv, „cum neclintit să crezi“.

De la închiderea festivă a Taberei, am notat: • devotament pentru artă („Elevii mei, de la Hârlău, ştiau că au venit aici ca să se odihnească prin muncă“ – prof. Ana-Maria Bulău); • entuziasm covârşitor: membrii Asociaţiei Culturale ARTE.RO Piatra-Neamţ; • insuficienţă: „Prea puţină educaţie artistică în şcoală“ (Mitică Pricopie); • sacii hărniciei: a fost nevoie de mai multe rucsacuri (în vacanţă am auzit şi *rucsaci) pentru a premia pe ocupanţii camerelor foarte curate; • scriitori premianţi: participanţii la concursul „De la imagine, la text“ (iniţiat de Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri“ Bacău) au primit diplome, reviste („Plumb“, „Ateneu“) şi cărţi semnate de băcăuanii Vasile Iosif, Mărioara Popovici, Nicolae Roşioru, Ioana Iordache-Baltag, Mirel Petrovici, Elena Bostan-Delavicov, Jean Isarii (traducător); juriul a descoperit în cele 22 de texte prezentate doar trei cazuri de virgulă între subiect şi predicat…; • SIF Moldova şi-a onorat promisiunea, deşi „tema dată spre studiu nu a fost uşoară“; • poetul: Adrian Caramangiu, din Constanţa, ne-a lăsat un poem despre „noaptea lebedelor albastre“, care va fi tipărit în revista „Semn“; • premiu special: Ilie Bârzu a ales să răsplătească suita de imagini despre Bacăul vechi şi ideea de a propune un plan de restaurare a Casei „Alecsandri“ de către Şerban Bălan; • club activ: „Veniţi cu noi! a premiat acţiunile ECO-ART; • front deschis: „Să fiţi mereu în linia întâi!“ (Teodora Jacotă, de la D.J.S.T., către Aurel Stanciu, înmânându-i Diploma de excelenţă; • RESPECT: „Până când lumea va avea veteranii de pace,/Noi să-i iubim pe cei de război“. Versurile lui Octavian Voicu, motto la concursul de ex-libris „2015 – Anul veteranului de război“); • report 2016: de memorat poezia al cărei text a fost tipărit pe versoul diplomei de participare; facultativ, de mimat melodia. Învăţarea continuă…



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri