Sute de milioane de euro pentru angajarea somerilor tineri

1


Somerii care au vârsta mai mica de 25 de ani, precum si agentii economici care ii va angaja vor beneficia, incepând din acest an, de facilitati extrem de profitabile. Aceasta ca urmare a faptului ca bugetul destinat derularii Planului de Implementare a Garantiei pentru Tineret a fost suplimentat cu 342 milioane euro, suma totala urmând sa ajunga la 470,48 milioane euro, din fonduri europene.

Obiectivul principal al acestui plan este reducerea somajului in rândul tinerilor cu vârsta cuprinsa intre 16 si 24 ani, inclusiv, prin facilitarea obtinerii de catre ei a unui post, urmând sa beneficieze de angajare, continuarea educatiei profesionale, intrarea in ucenicie sau de efectuarea unui stagiu. Astfel, pentru fiecare ucenic, angajatorului i se vor plati lunar 300 lei, din bugetul asigurarilor de somaj, si 250 euro din fondurile europene. Aceste sume se achita o perioada cuprinsa intre 1 an si 3 ani.

Pentru efectuarea stagiului la locul de munca de catre un somer tânar, angajatorul va lua 750 lei, plus 300 euro/lunar, timp de 6 luni. La rândul lor, somerii care se vor angaja intr-o localitate aflata la o distanta mai mare de 50 km fata de domiciliu vor beneficia o singura data de 1.000 lei. Alti 250 euro/luna li se vor acorda pe o perioada de un an.

Somerii care isi schimba domiciliul pentru ocuparea unui loc de munca vor lua, tot o singura data, 3.500 lei si 1.000 euro. In acelasi timp, din fonduri europene tinerii someri vor fi stimulati pentru initierea de afaceri, crearea de intreprinderi mici si mijlocii sau participarea la cursuri de formare ca antreprenori.

Toate acestea se vor da sub forma unor pachete integrate, cu o finantare de aproximativ 30.000 euro/pachet. In cadrul aceluiasi program destinat somerilor, vor fi alocate subventii pentru evaluarea gratuita a competentelor obtinute de catre ei (400 euro/tânar), formarea lor profesionala, orientarea si consilierea in cariera, precum si pentru acordarea de acompaniament personalizat celor cu risc de marginalizare sociala.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ