25 aprilie 2024
ActualitateSuspectul crimei de la Psihiatrie nu a avut discernamânt

Suspectul crimei de la Psihiatrie nu a avut discernamânt

Asta a stabilit expertiza psihiatrica care i s-a efectuat barbatului, de 50 de ani, la Spitalul Socola din Iasi, acolo unde este internat.

Procurorii au cerut sa fie expertizat pentru a sti daca omul raspunde sau nu penal. Anchetatorii vor putea cere apoi in instanta internarea permanenta a suspectului intr-un spital de specialitate pazit.

Pentru a se evita astfel de incidente grave, conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Bacau a luat masuri suplimentare de siguranta si a montat camere de supraveghere video in toate saloanele, astfel incât pacientii sa poata fi urmariti in permanenta.



Reamintim ca, in dupa amiaza zilei de 22 decembrie, barbatul si-a ucis in bataie un coleg de salon, iar pe altul l-a trimis in coma la Unitatea de Primiri Urgenta. Totul s-a petrecut sub privirile celorlalti pacienti, insa victimele au fost descoperite prea târziu.

Cel care a scapat cu viata a stat internat pentru o perioada in Sectia de Neurochirurgie a spitalului, insa si-a revenit si este in afara oricarui pericol. Potrivit unor surse, agresorul ar fi aplicat pe victima tactici profesioniste de ucidere.

L-a ucis prin sugrumare si fracturarea osului hioid. Dupa crima, la nivelul SJU Bacau s-a dechis o ancheta pentru a se vedea daca a fost vorba si de o culpa medicala, insa oficialii institutiei au refuzat sa faca public rezultatul acesteia inainte ca procuratura sa se pronunte.

„S-a stabilit ca a comis faptele fara discernamânt, acuzatiile fiind de omor si tentativa de omor. Suspectul este internat la Iasi, la Psihiatrie, sub supraveghere si tratament si se asteapta raportul necropsiei pentru a se da o solutie in acest caz.”
Felix Banila, prim-procuror la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri