Managerul „Speed Park”, Eduard Nunu e convins ca prima editie a competitiei „Moto Challenge Cup” va constitui o reusita.

Dupa autoslalom si karting, vine moto! Si vine in forta! In acest week-end, circuitul „Speed Park” va gazdui editia inaugurala a competitiei „Speed Park Moto Challenge Cup Bacau”. Organizat de Speed Park in colaboarare cu CS Moldova Motors Sport Bacau, evenimentul se anunta drept unul exploziv pentru pasionatii de motoare si de adrenalina. Dar nu numai! „Cred ca orice bacauan atras de spectacol va fi incântat de ceea ce va vedea sâmbata si duminica pe circuitul nostru. Având in vedere ca intrarea este gratuita, asteptam ca tribunele sa fie pline”, puncteaza managerul Speed Park, Eduard Nunu, care este convins ca „Moto Challenge Cup Bacau” va deveni o competitie de traditie, prinsa anual in calenadrul competitional al Federatiei Române de Motociclism.

-Domnule Nunu, cum s-a nascut aceasta competitie?

-Ea are in spate o poveste ceva mai lunga. In aprilie, dupa etapa Campionatului National de Autoslalom, care a reintrodus kartodromul bacauan in circuitul competitional, reprezentantii Federatiei Române de Motociclism ne-au propus sa gazduim pe 1 iunie o etapa de Super Moto. Din pacate, lipsa fondurilor i-a obligat pe cei de la Federatie sa abandoneze proiectul. Eu am ramas in schimb cu promisiunea facuta catre mai multe cluburi moto din tara, care vin sa se antreneze in mod constant pe circuitul „Speed Park”, ca vom organiza o competitie de profil la nivel national. Asa ca, in loc de o etapa de Super Moto vom avea o cupa, care va reuni la start sase clase de concurs.

-Cea mai atractiva?

-Bineinteles, Super Moto! E clasa cu cele mai zgomotoase motoare, dar si cu cei mai tari campioni. Vor concura, printre altii, aradeanul Sorin Traistariu, cunoscut de pasionatii moto sub apelativul „Ariciu” si italianul Gigio Cesarotto. Va fi o confruntare care va face deliciul publicului. O atentie speciala merita si clasa „scooter”. Dupa cum se stie, scooterele sunt cele mai adaptate pentru a concura pe un kartodrom, in special pe unul de viteza, precum „Speed Park”, care necesita foarte multa indemânare.

-Câti concurenti asteptati?

-In cea mai pesimista varianta vor fi cel putin 30, asta in conditiile in care la ultima etapa de karting am avut 27 de piloti. Am insa convingerea ca prima editie a „Speed Park Moto Challenge Cup Bacau” va debuta cu dreptul in privinta numarului de concurenti. Am spus 30, ca marja de control, dar ne putem astepta si la 60 sau 70. Oricum, sunt convins ca evenimentul va fi unul reusit, mai ales ca propune si un concept inedit.

-Despre ce este vorba?

-Originalitatea conceptului este ca va reuni pe circuit atât campioni cu experienta, cât si amatori aflati la debutul competitional. Orice posesor de motocicleta sportiva care se considera pregatit poate concura la clasa open. In felul acesta, le dam sansa celor care fac slalom pe sosele printre masini sa vina si sa-si masoare fortele cu campionii consacrati. Totul, in conditii decente de siguranta. Practic, menirea acestei cupe este aceea de a permite pilotilor consacrati sa se antreneze, iar amatorilor de a-si testa aptitudinile. E un deschizator de drum. Competitia se desfasoara sub egida Federatiei si este recunoscuta de aceasta. Am convingerea ca anul viitor, „Speed Park Moto Challenge Cup Bacau” va figura in calendarul FRM ca etapa de Campionat National la clasele Super Moto si scooter.

-Desi ati pornit la drum de numai câteva luni, „Speed Park” a intrat in forta in circuitul competitional auto-moto. Facem o trecere in revista a sezonului 2013?

-Sigur, mai ales ca am prins in calendar nu mai putin de 11 evenimente. Am inceput cu o etapa de Autoslalom si am avut apoi Cupa Presei la karting, doua etape ale Nationalelor de karting din cadrul FRK si o etapa din FRAS. In week-end avem „Moto Challenge Cup”, dupa care urmeaza, in ordine: Cupa Speed Park la karting pentru amatori, Raliul Moldovei, cu Super Speciala care va avea o vizibilitate nationala gratie televiziunilor, Cupa României FRK Open Europa si inca o runda de Autoslalom. Am spus ca avem 11 evenimente, deoarece in primavara am organizat, in premiera, si o etapa de Campionat National la Bridge. Consider ca avem o activitate intensa, pe care o dorim si mai bogata in 2014.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ