“Sunt un jupân, jefuiesc un batrân / Mai am de vândut din el un plamân”

1


Acum mai bine de zece ani, o trupa româneasca facea senzatie cu cântece cu versuri fara nici o logica. “Ca$$a Loco” se numea si unul din cântecele sale avea versurile din titlu. Cum spuneam, atunci versurile pareau a fi fara logica; astazi, insa, versurile ni se par premonitorii, in contextul scandalului transplantului de plamâni.

Pe scurt, o unitate medicala care s-a acreditat pentru a face operatii de transplant de plamâni a fost impiedicata sa faca acest lucru de catre ministrul tehnocrat al Sanatatii. Oficial, ministrul spune ca acreditarea spitalului respectiv s-ar fi facut “pe considerente politice”, adica nu ar fi fost pe bune si, deci, unitatea medicala nu era pregatita.

Neoficial s-a intâmplat, insa, ca in urma interventiei ministrului, un pacient care trebuia sa fie operat a decedat iar plamânul care trebuia transplantat pacientului român a fost obtinut de un pacient austriac. Pentru ca România a semnat o conventie cum ca, daca un plamân nu este compatibil cu un pacient de pe lista de asteptare din tara, sa fie folosit pentru transplant intr-una din tarile Europei.

Doar ca, pacientul exista, plamânul era compatibil dar – din câte am inteles din luarile de pozitie ale celor implicati – interventia ministrului a impiedicat operatia si a permis exportul organului in Austria. Unii, mai slabi de inger ar putea comenta ca, dupa ce ne fura padurile, Austria ne fura acum si organele pentru transplant.

Eu nu vreau sa cred ca la mijloc a fost o mânarie si ca un ministru al Sanatatii a facut asa ceva.

Cert este ca ministrul s-a ales cu plângere penala pentru omor din culpa, conducerea spitalului care nu a primit permisiunea de a realiza transplantul depunând sesizarea la Parchet dupa decesul pacientului. Dar, pentru ca in România dubla masura a devenit un standard, cazul nu prea intereseaza nici mass media si nici tinerii frumosi si liberi, revoltati anul trecut pentru tratamentul victimelor de la #Colectiv.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. „Eu nu vreau sa cred ca la mijloc a fost o mânarie si ca un ministru al Sanatatii a facut asa ceva.” Da, dumneata poate ca nu doresti sa crezi asta, da’ ce te faci daca foarte multi oameni din lumea medicala cred altceva ?!

LĂSAȚI UN MESAJ