„In viata se aplica regula de 30%. Evolutia? O succesiune de intâmplari. Extremele nu sunt bune nici in natura, nici in viata.”( Nenea Tuti)
Un bunic din poveste, cu suflet de copil si o inima care bate, ajutata, voiniceste. Am zgândarit aisbergul. Când stai de vorba cu o enciclopedie la purtator, ai tendinta sa uiti esenta. Te lasi furat de povesti si in loc sa transmiti mai departe mesajul, respiri trairi. Ii invidez pe studentii care-l au ca profesor.
Ma bucur insa de onoarea de a fi invitat in casa maestrului. L-am sunat acum doua saptamâni pentru o… poveste. Mi-a raspuns si m-a intrebat sec: „Ai reportofon? Am mai vorbit si cu alti ziaristi si mi-au rastalmacit cuvintele. A doua oara n-au mai scris.” Cum sa nu accept asa o provocare?! In 24 ani de „socializare” in presa, dupa mii de sondaje, cunosc reactia pe care o are o persoana când intempestiv este pusa in fata aparatului de fotografiat, de filmat sau a reportofonului. 95% isi modifica atitudinea si-si controleaza comportamentul.
A dori sa fii inregistrat e de admirat. Nu exista complexe si nici prefacatorie. Ma prezint punctual la adresa indicata. Gest de politete, ma asteapta in prag. Mustata, ochi veseli, par alb. Un brac si un teckel sar sa ma amusine.
„ Beti!! Treci la loc!.” Au simtit imediat ca am si eu o ruda de-a lor acasa. „ O cafea? Esti cu masina? Am un vin «Altora»!” Accept cafeaua. Vine cu ditamai cana. Ma las furat de cartile din biblioteca, de tablouri. Intr-o rama de insectar, fluturii exotici ma aduc cu picioarele … sub fotoliu. Sunt in casa unui renumit biolog. Am intrebari, dar nu pentru genul de interviu sablonat. Internetul mi-a oferit putine informatii despre profesorul Catalin Petre Rang, nascut pe 22 iunie 1943, „când a-nceput razboiul” glumeste el, specialist in Tehnici de preparare si conservare de muzeu. Deja m-a bagat in carti. Continuarea o vad promitatoare, dar povestea o ia pe undeva… de pe la mijloc. „Initial am lucrat in muzeu 20 de ani, interval in care am fost si in Africa. Am venit acolo de la ICAS Hemeiusi”.
A vazut c-am facut ochii mari. Ce era ICAS? „Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice. Un coleg chiar imi spunea: tu ar trebui sa ajungi director, dar ai origine sanatoasa proasta. Din cauza ca tata a fost ofiter de aviatie. Cum putea sa faca el politica? Il dadeau afara din armata! A patimit mult de pe chestia asta. Nu mi-am dorit niciodata o functie de conducere. In timp, treburile s-au mai aplanat. Am ajuns la ICAS pe 1 ianuarie 1983. Prin aprilie – mai eram secretar de partid pe organizatie. Asta apropo de origine. M-au ales ei. ” Se scuza pentru o clipa si intra in bucatarie. Nu-si uita vorba. „ Dom’le, dar eu spuneam bancuri politice. Eram cel mai ….
Odata a venit ofiterul care se ocupa cu ascultatul. Bai! spune lumea ca duci vorba. Ma uit la el, stai sa-ti zic unul. Si-a-nceput sa râda. Da’ de ce râzi? Pai mi-a placut poanta. Pai vezi!? Da, stiu si eu bancuri. Vezi!?, de-asta le spun si eu!”
Din bucatarie vine miros de coptura. Se scuza.”Gatesc pentru nepoti. Hai sa-ti dau sa gusti.” Intrebare de om instruit la mine. Ce? „Pastila!”. Ma uit la fluturi. „ Pe nemteste ar fi pateu… din maruntaie de mistreet”. Mama cum miroase. Fac câteva poze, ca nu le mai spun fotografii. Pe-o farfurioara imi vine in fata o felie aburinda. Seamana cu drobul. Fac gafa si zic.
Mai bine-mi inghiteam limba. „Asta nu-i drob. Hai ca pun si un vin la fiert.” Nici n-a iest bine ca Boni,teckelul cu par sârmos, am aflat mai târziu ca implineste trei anisori, se alinta la mine. Beti, brac cu par scurt, a stat pâna atunci printesa, solemna pe pat, la un metru de mine. Paisprezece ani de intelepciune s-au risipit când asta mica a-nceput sa-mi manânce din palma. A venit si ea. Nu mai pridideam.
Si eu, si ele. Când a simtit ca vine stapânul Boni a tulit-o sub pat, ascunzindu-si nasucul dupa un os de vita, aranjat strategic. Beti s-a transformat in Nefertiti, tantosa si demna. Ii tremurau mustatile. Doar narile tradau agitatia. Eu.. cu furculita in sus, inghitind de parca furasem duminicatul. „Iti place?” Mai vrei calule ovaz? Am aflat reteta dar o s-o divulg, cu acordul domnului profesor, intr-un numa viitor. Are si un adaos, compozitie din condimente si plante aromatice, de-ti innebuneste câteva ore papilele gustative.
Pescar, vânator, aventurier
Discutia se leaga. Evitam tacit informatia pur tehnica, de acea nu am abordat profesia si cercetarea stiintifica decât ca un punct de referinta. „Intre mine si Violeta, sotia, a existat o pasiune teribila si o prietenie. 255 de zile din an eram plecat. Când m-am intors, dupa patru ani petrecuti in Zair, lipseam 254.
Zece luni pe an acolo, doua acasa. Poate de asta Iulian si Catalin, baietii nostri, au avut chemare pentru alt domeniu, informatica si matematica-fizica.”
Ii lucesc repede ochii când vine vorba de cei trei nepoti, doi baieti si o fata: Catalin de 12 ani, Cezara 14 si Razvan 15. Am in fata mea acum un sentimental, mândru in ipostaza de bunic.”Pentru ei gatesc!” Timpul trece pe nesimtite. De-a lungul a patru ore de taifas ajungem si la inceputuri. Perioada copilariei. A pomenit de mai multe ori de doua matusi din Bucuresti, care au tinut mult la el.
„Mi-amintesc si acum de primul peste pe care l-am prins, a fost un ghibort. Putina lume stie ca pe vremea aceea pionerii aveau dreptul sa primeasca permis de pescuit cu pret redus. Eram cel mai bun din clasa. Permisul costa 25 de lei si m-au luat in evidenta cei de la fosta filiala I.V.Stalin. Când l-am aratat matusilor nu ma asteptam sa primesc in dar o undita, destul de scumpa, cu tot cu montura. Dupa aceia am aflat ca totul era regizat sa fie surpriza. Bine… apoi am inceput sa merg la pescuit. Plecam singur. Siretul mi-a determinat stilul. Apa curgatoare iti impune o oarecare mobilitate. Nu stau intr-un loc. Schimb, umblu, asa ca nu exista sa nu prind ceva. Dar exista o diferenta intre a pescui si a prinde peste. La pescuit poate sa mearga toata lumea care e pasionata.
Nu ma deranjeaza daca ma duc intr-o zi când apa nu e buna sau pestele nu vrea sa traga. Si nu accept punctul de vedere al acelora care spun ca mie nu-mi place pestele, dar imi place numai sa-l prind, nu-mi place vânatul, imi place numai sa impusc. Daca nu-ti trebuie n-ai nici un drept sa ucizi.” Si cu vânatoarea… cum a inceput? „Stai sa-ti arat ceva!”
Pastile de intelepciune
Boni vine s-o mângâi, dar se piteste repede. Distinsul si respectabilul domn profesor tine in mâna o prastie. M-au napadit traznaile copilariei. Micuta, ergonomica, cu dublu coarda si aruncator din piele. Coarda este din elastic de calitate, folosit la aeromodelele fara motor, facuta rost de la fosta URA. Roteai in sens invers elicea si elasticul rasucit actiona ca un resort. Si munitie? Bile de rulment? ”Nu. Miez de la piulite. Mergeam la atelierele depoului CFR si gaseam toate marimile. Folosesc prastia si acum, când merg cu studentii in practica, la gusteri, ca material didactic… Ce sa ma mai aplec dupa ei?”
Spatiul alocat e pe terminate. Revin la profesionistul Catalin Rang, spicuind din reflexiile cugetarii. Pastila de intelepciune. „Nu cred in zodii. Modul meu de gândire este fatalist, dar lumea intelege gresit termenul. Cea mai mare valoare, importanta, o are intâmplarea. Evolutia naturii ca atare este numai o succesiune de intâmplari.
Greseala in natura poate insemna progres. Exista niste reguli pe care eu le calculez si se aplica in concursurile mari, in olimpiade. Procentul de 30%. Ai un vârf de doi-trei, elita, exceptiile. Treizeci la suta din grup merge in fata, inca treizeci completeaza media si treizeci care renunta sau cedeaza. Ramân inca vreo 2-3 care nici nu mai apuca. Ceva asemanator curbei lui Gauss.”
Povestea continua. Interesant de aflat cum s-au dus banii de palton pe pusca de vânatoare? Cum a ajuns in Zair in 1974, calare pe linia Ecuatorului? Aventuri fotografice din safari. Care e secretul prinderii si prepararii broastelor si a altor specialitati vânatoresti? Va divulg din culise… gateste super. Detalii… altadata.
