20 aprilie 2024
ActualitateStudentii straini de la Universitatea „V. Alecsandri”: „Ne place Bacaul!”

Studentii straini de la Universitatea „V. Alecsandri”: „Ne place Bacaul!”

Si-au lasat tarile de origine si familia pentru o experienta inedita. Aceea de a fi student pentru un semestru sau chiar un an de facultate intr-o alta tara. Vorbim despre tinerii care au ajuns in aceasta toamna la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, prin programul Erasmus. Unii au terminat deja studiile, dar au venit sa practice aici ceea ce au invatat, in vreme ce altii au venit pe cont propriu pentru a invata limba româna, iar mai apoi sa sustina admiterea la o facultate din tara noastra. Asa a facut Sara Nader (18 ani), din Maroc.

„Acum sunt in anul pregatitor de studiu pentru limba româna iar anul viitor o sa dau examen de admitere la Medicina in Iasi sau Cluj. Nu m-am decis inca. Când m-am hotarât sa vin sa studiez Medicina in România am cautat informatii despre orasele in care se fac cursuri pentru limba româna si asa am aflat de Bacau. Imi place. Este un oras linistit, poate prea linistit, curat si sigur”, ne-a marturisit Sara. Daca nu va reusi sa invete limba noastra suficient de bine pentru a se descurca la examen, atunci va sustine admiterea in engleza sau franceza.

Ruth De Nil (21 ani), din Belgia, a absolvit deja Terapia Ocupationala in tara sa si a venit in Bacau intr-un schimb de experienta. S-a alaturat echipelor unor fundatii umanitare si acolo pune in practica ce a invatat in facultate. „In Belgia munca este foarte stresanta. Aici lucrurile stau altfel. Ai libertate si poti sa-ti faci meseria cu placere. Imi place tara voastra. Este frumoasa”, spunea Ruth, care va ramâne in Bacau pâna la Craciun. Tocmai din Finlanda a venit tot pentru experienta si Emmi Karjalainen (21 ani). Si ea este studenta la Terapie Ocupationala, iar in Bacau face practica la o fundatie care ajuta semenii in nevoie.



„Imi place la aceasta fundatie pentru ca mergem acasa la diverse persoane si incercam sa le ajutam. Asa am cunoscut oameni minunati si vreau sa ma intorc in Bacau, dupa ce dau licenta in ianuarie, si sa ma angajez aici. Stiu ca tinerii din acest oras pleaca in strainatate sa lucreze, dar eu vreau sa ramân aici”, ne-a marturisit si Emmi. Unul dintre motivele pentru care vrea sa devina „bacauanca” este clima. Ii place ca temperaturile sunt ridicate, chiar si acum in noiembrie, iar când vine vorba de mâncaruri, a incercat deja sarmalele si sunt pe gustul ei.

„Aici chiar simt ca duc viata de student”

La fel de incântata de tara noastra este si Sara Garjo Marques (19 ani), care a lasat Spania pentru a studia la Facultatea de Inginerie Mecatronica si Stiinta Calculatoarelor si recunoaste ca a ajuns aici mai mult din greseala, dupa ce profesorul ei a incurcat programele. „România nu a fost prima mea alegere dar acum ma bucur ca sunt aici. In Spania, tara voastra nu are o imagine foarte buna. Se spunea despre români ca fura, ca rapesc oameni, ca le fac rau, dar mi-am schimbat parerea total. Când m-au auzit prietenii mei ca o sa vin sa studiez in România mi-au spus «Esti nebuna? Ne pare rau ca te vedem pentru ultima data». Dar aici am cunoscut oameni draguti, orasul este mic, dar sigur, iar profesorii sunt foarte buni. Stiu sa predea si sa se faca intelesi. Aici chiar simt ca duc viata de student”, spune Sara. Când a ales sa vina in Bacau, parintii si-au dat seama ca au aici o ruda, asa ca i-au permis fiicei lor sa faca aceasta schimbare.

Incântat de universitatea din Bacau este si Saur Guilhem (21 ani), din Franta, student la Litere la Universite Bordeaux Montaigne. El va sta un an in orasul nostru pentru ca vrea sa studieze literatura franceza moderna. „Am avut de ales intre Italia, Anglia, România si Austria. In Anglia am mai fost, pentru Italia trebuia sa stiu limba italiana, pentru Austria germana si atunci am ales Bacaul”, spunea Saur, caruia i-a placut orasul din prima clipa pentru ca erau flori peste tot, iar din meniu pe gustul sau au fost salata de vinete si papanasii. Va deveni profesor de franceza pentru copiii de gradinita si crede ca se va descurca. Abilitatile de cadru didactic le testeaza deja cu studentii bacauani pentru care tine cursuri in franceza.

Chiar daca sunt din tari diferite, toti acesti tineri frumosi au ceva in comun. Sunt mult mai veseli decât ai nostri si mai siguri ca se vor descurca in viata atunci când vor incheia studiile si stagiile de pregatire. „Anul acesta avem 14 studenti prin Erasmus din Turcia, Franta, Italia, Spania, Finlanda, Belgia si Siria, iar alti 11 sunt pe cont propriu. Se adapteaza usor si sunt interesanti si pentru studentii bacauani, pentru ca de la ei pot afla tot felul de informatii despre tara din care provin sau sistemul de invatamânt de acolo”, ne-a declarat Cosmin Dorin Dumitrescu, de la Departamentul Relatii Externe al Ligii Studentesti Bacau. In fiecare an, câteva zeci de tineri vin din alte tari ale Uniunii Europene ca sa studieze in Bacau. La plecare, marea majoritate au o impresie buna despre noi, iar acesta nu poate fi decât un câstig pentru imaginea României, sifonata peste hotare de unii conationali.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri