Studenții băcăuani, în Hora Unirii

    Și studenții băcăuani au dansat Hora Unirii, într-o activitate organizată de Asociația Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri”. Evenimentul a avut loc în campusul universitar, acolo unde aproximativ 70 de studenți au participat la activitățile propuse de ligă.

    Astfel, timp de o oră, tinerii au interpretat cântece patriotice și populare, s-au prins în Hora Unirii pe care ei au numit-o „hora studențescă” și au socializat la un ceai cald. „Ne-am gândit că studenții ar trebui să fie uniți în această zi pentru că este foarte important să fim patrioți.

    A fost un eveniment pe care l-am organizat în foarte scurt timp, o mobilizare pe ultima sută de metri și chiar nu am dorit să implicăm și alte persoane în activitatea noastră, pentru că vrem să arătăm că noi, chiar dacă suntem tineri, ne iubim țara, ne iubim valorile și nu ne împinge nimeni de la spate”, a declarat Ștefănuț Iulian Buhuș, primvice-președinte al Asociației Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău.



    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"