Strada Ulmilor, intre promisiuni frumoase si mecanica fluidelor

3


– Locuitorii de pe strada Ulmilor au rezerve de promisiuni pentru inca un deceniu – Nu cer imposibilul, doar canalizare si asfalt, cum au vecinii si prietenii lor de pe Plaiului si Luceafarului

Ulmilor. Ulmilor este o strada in Cartierul Serbanesti, la marginea dinspre est a municipiului, masoara cu putin peste 500 de metri, paralela cu Tecuciului, pleaca din Plaiului si se opreste aproape de capatul strazii Luceafarului. O strada linistita, de o parte si de alta sunt case, unele cu o vechime considerabila, altele mai noi, cu o arhitectura moderna. Strada Ulmilor, spre deosebire de Salciei, din acelasi cartier, are instalatie de apa potabila, insa nu dispune de canalizare si asfalt, durerile de ani si ani ale locuitorilor de pe aceasta strada.

De remarcat ca strazile Plaiului si Luceafarului sunt dotate cu toate utilitatile, iar cetatenii de pe Ulmilor se intreaba, firesc, de ce strada lor nu a intrat in acelasi proiect, de ce sunt nevoiti sa traiasca fara cele mai elementare servicii, cum este canalizarea si asfaltul.

“Promisiuni au fost in fiecare an, la fiecare campanie electorala ne chemau la scoala si ne dadeau asigurari ca imediat se va demara investitia. In doua luni aveti asfalt. Erau acolo primarul Stavarache, actualul deputat Ionel Palar, mai era si Luchian parca. De fata cu noi, Palar, care ne cunoaste de la Fundeni, de la tara, l-a rugat pe Romeo Stavarache sa aprobe investitia de pe Ulmilor, deoarece suntem prieteni si cunoscuti de-ai lui. Imediat, primarul a promis, cum a mai facut-o si cu alte ocazii”, ne spune Vasile Dascalu.

Lectia de fizica a doamnei Floarea

Au trecut opt de atunci si canalizare tot nu este pe Ulmilor. Si mai este un paradox, s-a investit in instalatia de apa potabila si nu s-a aprobat si canalizarea, asa cum este normal: apa, canalizare si asfalt, daca tot cheltui un ban si strici strada. Reporterii nostri au fost chemati de nenumarate ori de cetatenii de pe aceasta strada, atunci când ploile inundau curtile, gradinile, dar si când circulatia pe strada, ca urmare a deteriorarii, devenea imposibila. Am descoperit in arhiva reportaje si anchete in editiile din 19. 12. 2005, 23.11. 2010, 22.04. 2012, 17.05. 2012, iulie 2013, doua interventii in 2014.

O alta curiozitate rezida din faptul ca pe un mic tronson dinspre str. Luceafarului exista canalizare, finantata, se pare, de catre un locuitor care s-a mutat mai nou pe strada si are posibilitati financiare.

Si acum sa-i dam cuvântul doamnei Floarea Borcea, de la nr. 27: „Ne tot spun ca strada este in panta si trebuie o pompa care sa ridice apa pentru a fi deversata in Luceafarului. Eu nu stiu cu cine au facut ei matematica, fizica, ori au lipsit de la scoala când s-a predat mecanica fluidelor (!). Asta-i acum! Dar, domnule, de ce nu se face canalizarea pe tronsonul de aici, de la intersectia cu Luceafarului pâna la nr. 70, cu scurgere naturala in Luceafarului, iar de la 70 inspre Plaiului, instalatia de canalizare sa aiba scurgere in Plaiului. Nu-i simplu?”, ne spune doct doamna Floarea. Pare simplu, numai ca mai ramân câteva locuinte de pe doua strazi laterale, aflate cu mult sub nivelul celor de pe strada principala. Dar, poate ca merita incercat.

“Pentru ridicarea nivelului de trai si siguranta locuitorilor”

Tot cautând prin arhiva noastra, facem o descoperire interesanta si importanta. Pe 28 martie 2013, publicam o stire: “Strada Ulmilor va avea canalizare”. Intr-adevar, CL a aprobat, in sedinta din 20.03. 2013, “Documentatia tehnico-economica, faza Studiu de fezabilitate, la obiectivul Construire str. Ulmilor”, insa parcurgând intreg studiul aflam ca este vorba doar de canalizare, fara asfalt. Am remarcat argumentele de inceput ale proiectului, pe care

le transcriu pentru frumusetea lor, dar si pentru stiinta celor de pe Ulmilor: “Pentru ridicarea nivelului de trai si siguranta a locuitorilor cartierelor marginase ale municipiului Bacau, care, dupa 1990, au avut o dezvoltare urbanistica importanta, se aproba aceasta investitie.Viata oamenilor poate fi dusa in conditii de igiena si confort, de aceea li se asigura apa pentru consumul menajer (prepararea hranei, spalat, dus, stropit), precum si evacuarea apei de restitutie (apa menajera) in conditii ecologice.

Cum strada Ulmilor are apa potabila, dar nu are canalizare decât partial, pe lungimea de 552 metri, plus doua scurtaturi, se va monta canalizare cu o statie de pompare pentru a ridica apa la nivel, in caz contrar, apa menajera se scurge in pânza freatica, de aceea lucrarea este strict necesara (s.n.), Primaria are capacitatea financiara de a implementa acest proiect.”

Lucrarea urma sa coste 629,478 mii lei, finantarea fiind asigurata de la bugetul local pe 2013, termenul de executie fiind de trei luni. Din motive pe care locuitorii de pe Ulmilor nu le cunosc, investitia nu s-a mai derulat, licitatia nu a avut loc, astfel ca strada Ulmilor se gaseste la acelasi “nivel de trai” ca acum 100 de ani.

O noua promisiune

Curiosi din fire, cetatenii se intreaba de ce in acea hotarâre a CL nu a fost inclusa si asfaltarea strazii. Vin alegerile din 2016, ceva trebuie promis si atunci, spune zâmbind cu subinteles un locuitor cu toate stampilele de vot pe buletin.

“Vin, promit, pleaca, noi ramânem cum am fost. Am investit in casa, mi-am facut baie insa nu o pot folosi si ca mine mai sunt multi. Nici prietenii nu mai vin la noi, motiveaza ca isi rup masinile pe strada noastra. Domnule ziarist, nu cerem imposibilul, dar sa nu mai fim mintiti, sa ne spuna clar: da sau nu. Daca DA – când, daca NU- de ce. Nu-i corect?”, spune in finalul discutiei Vasile Dascalu. Corect. Cum corect este si ce spune domnul Gheorghe Nicolau: „Au inaltat strada cu pietris, in unele locuri cu peste un metru, apa fuge in case si gradini, pentru a fi asfaltata trebuie ras la nivelul initial, altfel fac treaba si cheltuie banii degeaba.”

Am solicitat, si noi, informatii la zi de la administratia locala, despre soarta strazii Ulmilor, daca sunt sanse ca oamenii sa beneficieze, in acest an, de confortul promis.

„Modernizarea strazii Ulmilor este prinsa in Bugetul de investitii pe acest an. Nu am putut incepe pâna acum din cauza ca nu am stiut ce posibilitati ne va oferi rectificarea de buget. De aceea, in masura in care ne va permite bugetul, care suporta rectificari la fiecare sedinta ordinara a CL, aceasta strada va intra anul acesta in lucru”, ne spune Vasile Tescaru, viceprimar al municipiului Bacau.
O strada, ca multe altele din municipiu, aflate in preajma frumoaselor cuvinte scrise si spuse de administratia locala.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Cam la fel e si pe strada Muscatelor din cartierul Izvoare.Noi avem canalizare dar au infundat-o cu pietrisul aruncat aiurea pe strada.Promisiunile sunt multiple,le am scrise si o sa le fac si publice daca dupa rectificarea bugetara nu demareaza lucrarile de asfaltare,asa cum ne-au promis!

LĂSAȚI UN MESAJ