28 martie 2024
ActualitateȘtiuci, carași, roșioare și șalăi, în plasele braconierilor piscicoli

Știuci, carași, roșioare și șalăi, în plasele braconierilor piscicoli

În ciuda repetatelor acțiuni de combatere derulate de Centrul Regional de Ecologie Bacău și a avertizărilor în acest sens, braconierii piscicoli continuă să-și facă ”de cap” nestingheriți pe apele din județ, arii naturale protejate.

Miercuri noapte, în ciuda vântului și a ploii, voluntarii CRE au revenit, după aproape o săptămână, pe Lacul Galbeni, pentru o nouă acțiune de monitorizare. Și de data aceasta ”plimbarea” echipajelor CRE a fost soldată cu identificarea și scoaterea din ape a peste o mie de metri de plase de pescuit ilegale.

”Din plase s-au eliberat aproximativ 20 de kilograme de pește din speciile șalău, știucă, roșioară și caras”, au spus reprezentanții CRE Bacău.



Săptămâna trecută, de pe lacurile din județ, voluntarii ecologiști, din proprie inițiativă, dar și la solicitare, au ”recoltat”, de asemenea, peste 1600 metri de plase monofilament ilegale, au identificat ambarcațiuni artizanale și au ”pus pe fugă” câțiva braconieri.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri