19 aprilie 2024
SportȘtiința, ce start! Danubius Călărași- Știința Bacău 25-27 (15-13)

Știința, ce start! Danubius Călărași- Știința Bacău 25-27 (15-13)

Start perfect pentru handbalistele Științei Bacău în actuala ediție a Diviziei A: două meciuri, două victorii. După succesul la limită obținut pe teren propriu, în runda inaugurală, contra ieșencelor de la CNOT, a venit cel de sâmbătă, de la Călărași, din etapa a doua: 27-25. Și tot ca în meciul de acasă, băcăuancele au meritul de a fi apăsat pe accelerator în partea a două a întâlnirii, după ce s-au văzut conduse iar la pauză, de data aceasta cu 15-13. „Într-adevăr, am încheiat prima repriză în dezavantaj, deși condusesem în mai multe rânduri pe tabelă”, a declarat antrenorul Științei, Constantin Giani Hornea, care a fost nevoit să renunțe, din min. 17, la Croitoriu, victima unei entorse la gleznă. În mitanul secund, Știința a basculat rezultatul în favoarea sa, impunându-se în final cu 27-25 și instalându-se, temporar, în fruntea Seriei A. „Aceste două rezultate bune sunt încurajatoare pentru echipa noastră, cu atât mai mult cu cât noi am început pregătirile destul de târziu. E un impuls, campionatul fiind lung și dificil. Oricum, nu multe echipe vor reuși să câștige la Călărași. Noi am făcut-o, iar fetele merită toate felicitările”, a subliniat Giani Hornea, care a mizat pe următoarea garnitură: Ivanov, Uricaru- Ciobanu (8 goluri), Faig (7), Cășeriu (4), Verșescu (3), Croitoriu (2), Grigoriu (2), Aholtoae (1), Iștoc, Petală și Onofrei.
Runda viitoare, programată sâmbătă, 23 septembrie, Știința Bacău va primi vizita celor de la CSȘ Tulcea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri