28 martie 2024
ActualitateStavarache si 23 de angajati din primarie, suspecti intr-un nou dosar penal

Stavarache si 23 de angajati din primarie, suspecti intr-un nou dosar penal

Procurorii DNA lucreaza la un nou dosar penal in care suspecti sunt primarul Romeo Stavarache, 23 de functionari din Primaria Bacau, de la directiile Juridic, Drumuri, Contabilitate, Finante si Investitii, si patru persoane juridice.

Stavarache este acuzat de tentativa la abuz in serviciu si complicitate pentru obtinerea de fonduri europene pentru proiectul “Reabilitare Pasaj Letea din municipiul Bacau”, iar pentru ceilalti angajati se adauga si alte acuzatii de fals intelectual.

Surse din cadrul anchetei sustin ca paguba in acest dosar ar depasi 430.000 lei, suma ce ar reprezenta lucrari suplimentare neeligibile, care nu indeplinesc procedura de licitatie si nu au fost cuprinse in proiectul initial si in suma licitata.



Timp de doua saptamâni, mare parte din suspecti au fost chemati la audieri, printre acestia fiind si edilul local, reprezentat de avocata Doinita Boana.

“Deocamdata, primarul Romeo Stavarache este doar suspect, ca si ceilalti. Acuzatia este ca primarul ar fi initiat si sustinut un proiect de hotarâre in Consiliul Local pentru aprobarea unor cheltuieli suplimentare. Or, acest proiect nu a fost initiat de dumnealui, ci de fostul viceprimar Sustac.

Noi nu am avut acces la dosar si la documente, nu stim mai multe amanunte. Ideea este ca, pe masura ce se derulau lucrarile la pod, constructorii care faceau reabilitarea au ajuns la concluzia ca mai sunt necesare niste lucrari.

Despre aceste lucrari, procurorii spun ca nu sunt eligibile. Cheltuielile suplimentare au fost aprobate din bugetul local, nu din fonduri europene, pentru ca ADRNE nu le-a aprobat. Se depasea acea marja de cheltuieli neprevazute suportate din fonduri europene. Insa, banii inca nu s-au virat, cheltuielile au fost suportate de constructori.

Procurorii ii acuza pe constructori ca au pus preturi care nu se justifica, mult mai mari, ca acele cheltuieli nu ar avea acte doveditoare si ca nu ar fi fost facute rapoarte de santier”, ne-a declarat Doinita Boana.

Pasajul Letea a intrat în reabilitare si modernizare in primavara lui 2013, investitia având o valoare totala de 7,2 milioane lei, din care 5,7 milioane lei finantarea nerambursabila.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri