28 martie 2024
EvenimentStavarache, infrângere cu nervi in Consiliul Local

Stavarache, infrângere cu nervi in Consiliul Local

– primarul a incercat din nou sa isi promoveze proiectul pentru un nou aparat al Primariei, dar a fost din nou infrânt, dupa o cearta aprinsa cu secretarul Ovidiu Popovici – acesta nu a dat aviz de legalitate proiectului, pe motiv ca nu exista fonduri pentru plata salariilor – Popovici a acuzat ca „se angajeaza oameni care freaca timpul la cabinetul primarului”

Situatia confuza din Primaria Bacau s-a reflectat in sedinta de luni a Consiliului Local, unde spiritele au fost peste masura de incinse. A fost prima sedinta in ultimul an (chiar mai bine de un an) la care a luat parte primarul Romeo Stavarache.

Acesta a aparut la intâlnirea cu consilierii locali, si-a luat esarfa tricolora si s-a sarutat amical pe obraji cu secretarul Primariei, Ovidiu Popovici. Scena sarutului a stârnit zâmbete din partea angajatilor Primariei prezenti la sedinta, stiuta fiind starea de animozitate dintre cei doi.



De altfel, nu avea sa mai dureze mult pâna sa se rupa lantul de iubire dintre cei doi, iar cearta sa izbucneasca pe ton inalt. Prezenta primarului la sedinta a fost motivata de punctul de ordine care a stârnit cele mai mari discutii, si anume supunerea spre aprobare a unei noi organigrame in Primarie. De altfel, nu este prima oara când primarul incearca sa impuna noua schema de personal, iar o prima tentativa a fost respinsa in luna mai, când a primit aviz nefavorabil de legalitate, din partea juristilor Primariei.

Tenacitatea primarului ar fi motivata, spun angajatii Primariei, de incercarea de a scapa de unii angajati din functii de conducere, care i-au fost defavorabili in timpul cercetarilor intreprinse de procurori in dosarul in care este acuzat de cinci infractiuni de luare de mita. De exemplu, in noua organigrama, administratorul public al orasului ar fi lasat fara nimic in subordine, iar secretarul Primariei ar avea, de asemenea, atributii mult limitate.

Angajati la frecat menta

Primarul a inceput abrupt pledoaria pentru noua organigrama si a citat o serie de documente ce i-ar sustine initiativa. „Au iesit multi angajati la pensie, avem un deficit de 70-80 de posturi, printre care chiar soferi si maturatori la piata. Nu putem functiona in acest mod”, a spus Stavarache. Secretarul Popovici a luat cuvântul si de aici a inceput tavalugul discutiilor. „Sunt pus intr-o mare dificultate, pentru ca, pe de o parte, este nevoie de o noua organigrama, dar nu sunt deplin lamurit daca avem bani sa suportam cheltuielile”.

Tirul celor doi, care au inceput sa discute mai mult printre dinti, dar cu ton tot mai ridicat, s-a indreptat spre Aura Turcu, de la comisia de buget, care a trebuit sa raspunsa daca sunt bani pentru vechea, dar si pentru noua organigrama. „Pentru organigrama actuala avem doar 87% din fonduri, iar pentru cea noua, care necesita cheltuieli majorate cu 12%, se intelege ca nu sunt bani”, a spus Aura Turcu.

Primarul Stavarache, care in debutul sedintei a discutat indelung cu Aura Turcu in soapta, a reactionat si a spus ca exista bani si ca Directia Economica i-a dat avizul de legalitate, in timp ce documentele prezentate de presedintele de sedinta, Gheorghe Huluta, pareau sa il contrazica si aratau ca nu exista acest aviz. Aura Turcu a primit intrepelari si din partea unor consilieri locali, la care a raspuns vadit timorata.

A fost evident ca nici unii dintre consilierii locali nu sustineau proiectul primarului si nici unii din angajatii din aparatul Primariei. De altfel, consilierii liberali au cerut o pauza de cinci minute sa se consulte in privinta votului, care pâna la urma-urmei nu s-a mai acordat. „In primarie nu este nevoie doar de soferi si maturatori, ci si de economisti sau juristi.

Legea spune ca avem voie sa facem angajari doar pe posturi vacantate, dar iata ca se angajeaza oameni care freaca timpul la cabinetul primarului”, a mai spus secretarul Popovici, in timpul discutiilor tot mai aprinse pe care le-a avut cu primarul Stavarache. Intr-un final, proiectul a ramas fara avizul de legalitate din partea juristilor din Primarie, dar si fara cel al Comisiei de buget.

In astfel de conditii, primarul Stavarache a cedat si a cerut sa fie retras proiectul de pe ordinea de zi a sedintei de luni, dar numai pâna la sedinta urmatoare, de peste o luna. Intre timp, el isi leaga sperantele ca schema de personal pe care si-o doreste va fi trecuta prin filtrul juristilor de la Prefectura, pentru ca totul sa fie legal, iar proiectul sa nu mai fie contestat.

„Pentru ca nu a avizat noua organigrama, secretarul Popovici a blocat activitatea in Primarie”, a mai tunat Stavarache, dupa care si-a dat tricolorul jos de pe piept si a plecat, desi mai erau de discutat inca 19 puncte pe ordinea de zi.

Dupa nici cinci minute, in sala au intrat si si-au ocupat locurile pentru a participa la sedinta administratorul public Leonard Padureanu si directorul economic al Primariei, Clementina Vinerica. Primarul nu are permisiunea de la judecatori sa se vada si sa discute cu cei doi, intrucât ei sunt martori in dosarul in care edilul este acuzat de luate de mita, aflat acum pe rolul instantei.

Bani pentru abonamentele de transport in comun pentru elevi

La sedinta de luni, consilierii locali au mai votat cofinantarea abonamentelor pentru transport in comun destinate elevilor din municipiul Bacau. De asemenea, s-a votat lista celor care vor beneficia de locuintele sociale din blocul Henri Coanda 9.

A cazut insa la vot proiectul prin care Consiliul Local ar fi refuzat dreptul de preemptiune la cumpararea Casei Alecsandri. In schimb, consilierii au aprobat demararea procedurilor pentru cumpararea fostului Teatru de animatie si a terenului aferent, dar nu la pretul cerut de proprietar. Despre toate acestea vom reveni in editiile viitoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri